spot_img
22.6 C
Târgu Jiu
joi, septembrie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicSpania, noul Cal Troian al Europei

    Spania, noul Cal Troian al Europei

    Criza din zona euro pare o poveste fără sfârşit. Chiar dacă la alegerile din Grecia, partidele pro-austeritate au reuşit să câştige „la mustaţă” majoritatea din noul Parlament, pieţele au primit un duş rece din partea Spaniei, dobânda pentru titlurile la zece ani emise de aceasta depăşind pragul critic de 7%, nivel la care Irlanda, Portugalia şi Grecia au solicitat ajutor financiar din partea UE şi FMI. La un pas de acest prag se află şi Italia. Fragilitatea sistemului bancar spaniol obligase, săptămânile trecute, guvernul de la Madrid să solicite un ajutor financiar în valoare de 100 miliarde de euro pentru racapitalizarea băncilor, zdruncinate puternic de bula imobilară speculativă. Aceste evoluţii au făcut ca perechea euro/dolar să scadă puternic, de la un maxim de 1,2747, nivel care nu mai fusese atins din ultima parte a lunii mai, la 1,2616 dolari, creşterea aversiunii faţă de risc având efecte imediat asupra monedelor de la marginea zonei euro. Cursul euro creştea, astfel, de la 4,4576, la finele săptămânii trecute, la 4,4640 lei, după cinci şedinţe consecutive în care media s-a situat sub pragul de 4,6 lei. Piaţa s-a deschis calm, la 4,4580 – 4,46 lei, sub efectul alegerilor din Grecia, câştigate de coaliţia pro-austeritate Noua Democraţie – Pasok. Anunţul privind creşterea costurilor de finanţare ale Spaniei peste 7%, au provocat o creştere a euro la 4,4670, moment în care se pare că BNR ar fi intervenit, pentru ca apoi cotaţiile să revină pe o creştere, la 4,4640 – 4,4690 lei. Cursul dolarului a urcat de la 3,5304, minimul săptămânii trecute, la 3,5342 lei, iar francul elveţian de la 3,7117 la 3,7169 lei. În piaţa la termen de la Sibiu preţul futures al euro cu scadenţa la finalul anului se menţinea peste 4,5 lei, la 4,5015 lei. În cazul raportului euro/dolar preţurile pe septembrie erau de 1,2623 – 1,2715 iar pe decembrie de 1,2668 dolari, în timp ce uncia de aur cu scadenţa săptămâna viitoare scădea la 1.617,9 – 1.622,4 iar cea pe august la 1.618 – 1.623,7 dolari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!