Ziua unirii sufletelor noastre

Ziua Naţională a României este momentan, cea de 1 Decembrie, ea marcând evenimentul epocal de la 1 Decembrie 1918, atunci când a fost reîntregită România Mare, sub domnia regelui Ferdinand. Mai înainte, Ziua Naţională se sărbătorea timp de 80 de ani, pe data de 10 mai, atunci când era de fapt şi ziua regalităţii. Mai apoi, la 30 de ani după Marea Unire, Ziua Naţională s-a schimbat în cea de 23 August, dată la care comuniştii pretindeau că au avut un rol determinant în întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste. Din 1990, România îşi sărbătoreşte Ziua Naţională, tot la data de 1 Decembrie, totodată revenind la vechiul Imn Naţional, „Deşteaptă-te române!”. Referitor la evenimentul de ieri, dar şi la imn, am citit câteva rânduri, am vizionat un filmuleţ, pe facebook, care mi-au stârnit lacrimile. Mulţi dintre dvs, cunosc deja despre ce este vorba, dar nu pot să nu spun că a fost un moment-simbol al unirii sufletelor noastre, în acea gară din Amsterdam, unde era amplasat un pian, iar un român adevărat, Valentin, s-a aşezat pe scaunul din faţa pianului, şi a intonat în incinta gării olandeze, Imnul Naţional. Dacă spectatorii ocazionali, batavi sau nu numai, nu au înţeles ce cântă acel tânăr, după ce a rostit în engleză, „Te iubesc, România mea!”, probabil şi-au dat seama. Gestul acestui tânăr poate fi un moment-simbol, un „kilometru 0”, pentru toţi românii, de acasă sau din diaspora, să fim mai uniţi, mai legaţi sufleteşte, aşa cum vedem la alte popoare, pe acolo pe unde mergem, pe unde avem ocazia. Să încetăm să ne mai vorbim semenii de rău, sau mai ales, ţara-mamă, România noastră, frumoasă şi unicat. Să nu uităm că acei străini cărora le vorbim noi, de rău, despre ţara noastră, sunt aceia care sunt nepoţii, strănepoţii şi stră-strănepoţii celor care ne-au lăsat, chiar ne-au împins de circa opt secole, în mâinile turcilor şi ale ruşilor. Nu uitaţi, dragi români, că acei către vă vorbiţi ţara de rău, sărăcia şi alte probleme de-ale noastre, sunt urmaşii acelora care au supt timp de secole, chiar milenii, din sudoarea altor popoare, chiar şi din România, în timp ce noi, românii, am tot dat la tribut, timp de secole, de milenii …. Dacă începem să gândim şi altcumva, să ne iubim ţara, atunci alta va fi treaba, din toate punctele de vedere. Să nu uităm nici noi, nici ei, că marele lor părinte, Papa Ioan Paul al doilea, atunci câd a venit în România, a îngenuncheat şi a sărutat aşa cum a grăit însuşi al, suveranul pontif, „pământul Maicii Domnului” …