Atletul de la CS Pandurii, Alexandru Staicu a reuşit să câştige două medalii de aur în decursul a două zile. Mai întâi, juniorul gorjean a câştigat proba de 10 km la categoria tineret pentru ca apoi acelaşi sportiv să reediteze performanţa şi la categoria lui de vârstă. „Mă bucur pentru acest băiat muncitor. A avut puţin ghinion pentru că la începutul curse a fost călcat pe picior şi a fost nevoit să alerge desculţ în proba de la tineret. Şi din păcate pentru 5 secunde a ratat calificarea la europene”, a comentat antrenoarea Viorica Dima.