Delia Ionete, o elevă premiantă a Cursului de Redactori Media din Motru, a avut de realizat un reportaj extrem de important prin valoarea temei. Așa că a hotărât să intre într-o lume cu totul specială, mai aproape de Bunul Dumnezeu, care are un rol covârșitor în supervizarea activităților ce se desfășoară pe pământ. Vă propunem să citiți cu atenție acest material de excepție.
A venit vremea unui nou început, al unui nou ciclu de face parte din viața mea….a venit primăvara. Este vremea ghioceilor, a viorelelor, a bujorilor de pădure … este vremea trezirii, deșteptării simțurilor olfactive și vizuale ale ființei mele. Soarele urcă domol scările cerului cu pași de diamant. Razele lui mângâitoare pătrund sfios toate ființele și plantele de pe întregul glob. Vântul rece și crud este alungat de o rază de soare sclipitoare de pasiune. Păsările gingașe admiră sufletele vesele ale copacilor și florilor în culori de curcubeu. Cupolele de vise împletite cu mireasma ademenitoare de liliac se înalță spre văzduhul infinit.
Aproape de Dumnezeu…
Undeva, departe, în vârful muntelui înțelept ce stă de strajă Mânăstirii Tismana, cineva se roagă necontenit pentru noi, pentru o lume mai bună… Este vorba de Maica Vartolomeea. O consider un înger fără aripi, trimisă să mă ocrotească pe mine, și pe alții, de câte ori am nevoie să cer un sfat înțelept. Eu o consider o ființă mult mai aproape de bunul Dumnezeu, care mă ajută să pășesc pe calea cea mai bună, să trec ușor peste obstacolele vieții, să nu rătăcesc pe drumuri greșite. Este slujitoare a Bunului Dumnezeu, care îndrumă oamenii pe calea cea dreaptă, să nu mai facă păcate, să facă voia Lui, să-L mulțumească și să-L slăvească pentru tot ce ne oferă.
Drumul spre schit…
Ne-am trezit dis-de-dimineață și am pornit din orașul meu natal Motru pe un drum șerpuit spre localitatea Tismana. Nu după mult timp am ajuns la Mânăstirea Tismana. Stând în fața mânăstirii, privind spre apus zărești pe cea mai înalta culme o pată albă, minusculă înconjurată de mii și mii de lumini scânteietoare… Este schitul Cioclovina, ce veghează asupra lumii înconjurătoare. De la Mânăstirea Tismana am urcat cu mașina pe un drum forestier, până la un moment dat după care, am luat rucsacul în spate și am început urcușul care continuă până la cer…Când am intrat în pădure am privit uimită cum totul părea o magie a locurilor tainice. Razele soarelui pătrundeau lin printre crengile copacilor înalți.
Pădurea, martora credinţei
Îmi place adierea vântului april ce bate printre crengile copacilor, mirosul dulce al aerului de pădure, farmecul de umbre și culori, cântecul ei minunat… Deodată, în fața ochilor, pe cerul azuriu ca o petală nesfârșită de miozot, apar multe stoluri de păsărele care îmi atrag atenția cu trilurile lor melodioase. Primăvara chiar a sosit în caleașca ei decorată cu gingași ghiocei și veselele viorele, albul imaculat amestecându-se cu violetul și verdele crud, pictând astfel peisajul unei feerice primăveri. Eram plină de voie bună. Paralel cu poteca ce se întindea între munte și prăpastie se află un pârâu zgomotos ce sfărâma liniștea pădurii. Parcă mă aflam pe o bârnă, ca marile gimnaste la olimpiadă, care după fiecare exercițiu erau învingătoare, pentru că nu au căzut. Chiar când îmi simțeam gâtul uscat, am zărit un izvor limpede ca lacrima care mă îmbia să-i gust apa dulce și rece ca gheața. La un moment dat, liniștea pădurii, este spartă de lătratul prietenos al câinilor ce străjuiau intrarea în primul schit, pe podețul din bârne pe sub care curgeau apele spumoase și luminoase ale unui pârâu ce izvora din falnicul munte. La locul nașterii pârâului am văzut mai târziu, într-un știubei zglobii păstrăvi care se jucau de-a v-aţi ascunselea în apa cristalină.
Prima escală, Cioclovina „De Jos”
Primirea era facută de una dintre cele trei măicuțe ce slujesc la schitul Cioclovina ,,De Jos”. Schitul este aşezat la o distanță de trei kilometri de Mânăstirea Tismana, având forma unei nave cu absida împărțită în pronaos, naos și altar. Acesta a fost ctitorit de Ieromonahul Atanasie și Ieromonahul Nicodim în 1715 și are hramul ,,Sfinții Voievozi”. La plecarea noastră ne-au condus maicile, alături de motanul persan ce torcea morocănos că fusese trezit din somnul de frumusețe. Ne-am continuat urcușul, care pe timp ce trecea era mai anevoios asemenea treptelor vieții. Urcăm cu dorința arzătoare de a o revedea pe Maica Vartolomeea: ,,Când vă veți uita în sus și veți vedea numai cerul azuriu să știți că ați ajuns”; dar când se uitau vedeau siluetele copacilor falnici ce începuseră să se îmbrace în hainele de primăvară. Urmăream triunghiul roșu, iar sub fiecare era câte un fragment din legenda locului și anume a luptei voinicului cu balaurul cu șapte capete. Acest lucru ne făcea să înaintăm mai repede pentru a vedea ce s-a mai întâmplat cu balaurul și voinicul; eram într-o continuă întrecere. Cine va ajunge primul? Ultimii o sută de metri mi s-au părut cei mai grei; eram ca la un concurs la faza finală, unde trebuia să ies invingătoare. Muncisem și trebuia să culeg roadele.
Cioclovina „De Jos”
După 2,14 ore, am ajuns epuizați, dar totodată victorioși în vârful muntelui, la schitul Cioclovina ,,de sus”, cu hramul Sfântul Prooroc Ilie. Numele Cioclovina este alcătuit din două cuvinte turceşti împrumutate de la călugării sârbi (cioc=mult; lovina=vânat; cioclovina=mult vânat). Este ctitorit de serdarul Catancuzino-1714; și construit din piatră de Siga, spărturi de stâncă și cărămida mică. Schitul renovat de câteva ori, din anul 1998 este slujit și îngrijit de Maica Vartolomeea. Lumea parcă începe de acolo, din vârf de munte; parcă este centrul, începutul începuturilor…Mă simțeam mai aproape de Dumnezeu, de Maica Domnului, de parcă de acolo începea acoperământul sfânt al Sfintei Marii.
Maica Vartolomeea, un înger printre oameni
Maica Vartolomeea, totodată, este a doua mamă pentru mine, deoarece îmi dă sfaturi și mă apără de toate acțiunile rele, de cele mai multe ori prin multe, multe rugăciuni. Este ca un părinte pentru mine, care mă ajută să trec la următorul nivel de credință creștină, să pășesc pe următoarea treaptă a scării vieții spirituale. Din dragostea pe care mi-o oferă eu mă străduiesc să-i dau înapoi măcar un strop de iubire. Sfatul ei este ca o morală sfântă pe care trebuie să o ascult, spre binele meu! Maica Vartolomeea ne-a primit cu brațele deschise. Este o femeie înțeleaptă, harnică și isteață. Ochii sunt ca două safire, asemenea argintului viu ce emanau picături de lumină ce te pătrund până în inima sufletului… Obrajii au încă roșul macilor din grânele aurii, dar totodată pe ei se răsfirau râulețe, iar la coada ochiului sunt niște încrețituri, care arătau vremea ce a trecut peste acest chip. Chipul ei este impunător, dar totodată blând, răspândind întotdeauna mii de scântei strălucitoare pline de bunătate și povețe. Părul nu-l poti zări, dar cred că este nins de anii mulți care au căzut asemea unei ninsori.
Rugăciunea, mesajul credinţei
Bucuroasă de revederea cu noi, ne invită la masa pe prispa casei. De acolo poți vedea toată valea în care sălășluiește măreața Mânăstire Tismana. De acolo poți privi răsăritul discului de aur. Tot acolo sta și maica și cocheta cu norii pufoși care îi sunt bucurie prin jocurile pe care le joacă transformându-se din copaci în animale… După ce am mai stat de vorbă, am mers în schit, unde ne-am rugat fiecare. La Biserică trebuie să ne rugăm pentru noi și pentru aproapele nostru nu numai când avem nevoie, ci tot timpul să fim aproape de Dumnezeu. Copiii trebuie să apere omenirea cum știu ei mai bine… cu credință, iubire și speranța…Timpul petrecut împreună de Maica Vartolomeea se scurge repede, dar totul este plăcut. La plecarea noastră, Maica rămânea cu ochii aţintiți spre răsărit, spre un nou început. Priveam înapoi, dar chipul ei cald nu se îndrepta spre noi; doar mâna ei parcă prinsă într-un dans frenetic făcea să se audă bătăile clopotului, care străjuia în vârful muntelui. Sunetele lui ne transmiteau sentimente de incertitudine, de melancolie…; totodată ele ne pătrundeau mângâindu-ne și oferindu-ne liniștea sufletească de care avem atâta nevoie. Pentru mine, Maica Vartolomeea este ca un soare care-mi luminează calea, care mă sprijină si mă ajută la bine și la rău.
De zece ani măicuța Vartolomeea trăiește singură în schitul Cioclovina ,,De Sus, din vârful muntelui, la 1.000 de metri altitudine și la mare depărtare de orice așezare omenească. Nu vede țipenie de om cu lunile, dar se roagă pentru fiecare dintre noi și nu simte izolarea ca noi ceilalți. ,,Nu sunt singură, nici vorbă. Tot ce mă înconjoară aici este o tăcere cumplită, profundă și în același timp vorbăreață. Doar să fii atent, să recepționezi tot mesajul care se transmite, este numai de pace, de bucurie și de întărire”, spunea măicuța plină de speranță și parcă mai tânără …Se spune că soarele continuă să răsară și lumea să existe numai pentru că există oameni care se roagă pentru iertarea păcatelor omenești. În schitul din vârf de munte, maica Vartolomeea se roagă neîncetat. „Sfinții sunt pe emisie, pe recepție și orice SOS al nostru pământesc ajunge la ei și se rezolvă, se rezolvă pentru dragostea pe care o avem noi în inimă”, ne transmite măicuța. Rareori trece câte un călător pe aici. Iarna când vin zăpezile, abia mai poate să iasă din chilie ca să ajungă la mica bisericuță pentru a se ruga. Se bucură nespus dacă un pelerin ia muntele în piept ca să îi aducă lumânări de la mânăstire, ea neavând curent electric sau un loc de unde poate lua apă. Simte tot timpul Mâna Domnului asupra ei. „Mă simt așa protejată. Protejată de Dumnezeu, prin locul acesta, prin tot ce se vede aici”, spune măicuța plină de credință. Când o năpădesc gândurile, pe care spune ea „i le trimite cel viclean”, dă fuga la icoane sau bate toaca. „Aici nu mai sunt gânduri exterioare, vin numai din interior. Și te bombardează, dar când văd că-i treaba serioasă și mă ia așa din plin alerg la Biserică, la Măicuța Domnului și mă rog, cu lacrimi, dacă am, mă rog și mă scapă”, spune măicuța încrezătoare. De Paște, Maica Bartolomeea coboară din munte ca în fiecare an să se roage la Mânăstirea Tismana pentru noi, pentru o lume mai bună, mai plină de credință.
Delia Roxana IONETE
