O stradă din Târgu Jiu va fi împânzită cu stâlpișori pe trotuar pentru ca șoferii să nu mai parcheze pe zona dedicată pietonilor. Este vorba despre strada Siretului, una dintre cele mai aglomerate din centrul orașului. Cum în ultima perioadă șoferii ocolesc parcările cu plată apelând la parcările de reședință dintre blocuri, autoritățile au în plan să monteze parcometre pentru a evita aglomerația.
“Pe strada Siretului vor fi montați stâlpișori pe trotuar pentru că nu este normal să se parcheze. Șoferii trebuie să parcheze ori în parcările cu plată ori în parcările de reședință. Anul acesta avem pe lista de investiții achiziționarea de parcometre pe fiecare parcare aglomerată, în special, pe zona centrală. Introduci bani și scoți tichetul, așa va funcționa”, a transmis viceprimarul Bogdan Bejinaru.
Aglomerație este zilnic și pe Bulevardul Unirii. Alveolele gândite de autoritățile sunt insuficiente în condițiile în care în zonă funcționează una din piețele de flori din oraș. “În această zonă de flori, din zona centrală, e teren privat. Am avut o întâlnire cu proprietarul. Va fi reamenajată zona, partea de trotuar se va lăți. Ne gândim să mergem pe parcare clasică, în formă de spic”, a mai transmis oficialul.