spot_img
19.7 C
Târgu Jiu
miercuri, octombrie 9, 2024
Altele
    AcasăActualitateReparații la Termocentrala Turceni, să nu plouă pe cărbune

    Reparații la Termocentrala Turceni, să nu plouă pe cărbune

    Sucursala Electrocentrale de la Turceni are nevoie urgentă de reparații. În urma furtunilor care au avut loc în acest an, o parte a acoperișului de la benzile transportoare a fost afectat. Acestea au fost desprinse și pot să se prăbușească. Sunt un pericol atât pentru personal, cât și pentru punctul de lucru.
    În lipsa unui acoperiș corespunzător, apa se poate infiltra în zona gospodăriei de combustibil. A avut loc deja o primă etapă de reparații, în zona respectivă și acum se va lucra în zona benzilor de transport cărbune. Aici există 6 benzi transportoare, folosite pentru a duce lignitul de la depozit la cazanele grupurilor energetice.
    Este de amintit că sucursala electrocentrale de la Turceni mai are la dispoziție un singur grup energetic pe cărbune. Acesta va mai fi în funcțiune puțin peste un an de zile. Conform Planului de restructurare și decarbonare, grupul energetic de la Sucursala de la Turceni va intra în rezervă, de la 1 ianuarie 2026. Grupurile care au fost deja închise nu vor mai putea fi repuse în funcțiune, conform specialiștilor. De pe unele au fost luate piese, iar altele au fost de mult dezafectate.
    În mod normal, la Termocentrala de la Turceni ar fi trebuit să fie construit un grup energetic pe bază de gaze naturale. Investiția ar trebui să fie finalizată chiar în anul 2026. Este greu de crezut că se va mai întâmpla acest lucru, având în vedere că nici măcar nu au fost demarate licitațiile. În plus, în zonă nu există nici măcar o magistrală de gaze naturale care să alimenteze viitorul grup energetic pe gaze naturale. Așadar, singura certitudine pentru ca personalul să producă energie este tot grupul pe cărbune. Este și motivul pentru care încă se mai aprobă câteva investiții minimale pentru reparații și mentenanță, astfel încât să nu apară avarii și activitatea să fie complet blocată. În plus, cărbunele trebuie să fie menținut uscat în depozit pentru a putea fi utilizat la puterea calorifică maximă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!