spot_img
14.1 C
Târgu Jiu
joi, septembrie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicS-a cutremurat, când a văzut câte firme și familii depind de Complexul...

    S-a cutremurat, când a văzut câte firme și familii depind de Complexul Energetic Oltenia

    Președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, afirmă că s-a cutremurat, atunci când a aflat că peste 100 de firme și peste 30 de mii de familii depind de activitatea Complexului Energetic Oltenia.

    Județul Gorj ar putea fi grav afectat din punct de vedere economic și social, dacă s-ar închide brusc Complexul Energetic Oltenia, companie aflată pe un plan de restructurare. Potrivit unei analize făcute de deputatul Mihai Weber, peste 100 de firme și peste 30.000 de familii depind de activitatea companiei energetice de la Târgu-Jiu.

    “Aici, în Gorj, noi avem o unitate economică de care depinde soarta județului, nu clasa politică. Nu vorbim de acei 9000 de angajați. Anul trecut, când am făcut o situație despre câte firme gravitează în jurul acestui Complex Energetic Oltenia, m-am cutremurat. Sunt peste 30 de mii de familii. Deci, 100 și ceva de firme care au zeci și sute de angajați care-și trag seva din această unitate economică. Gândiți-vă ce impact social ar avea, dacă s-ar închide această unitate economică brusc. De aceea, am tot susținut această companie. Fie că vorbim de pensionări. Am spus și la întâlnirile cu liderii de sindicat: haideți să vorbim și de acei oameni care ies la pensie și care au muncit o viață, dar, în paralel, haideți să vorbim și despre viitorul acestei companii, despre viitorul acestei unități economice, pentru că ne afectează pe toți”, spune parlamentarul.

    Insistă ca Burduja să renegocieze la Bruxelles planul de restructurare

    Mihai Weber afirmă, din nou, că este obligatoriu ca ministrul Energiei, Sebastian Burduja, să meagă la Bruxelles pentru a demara discuțiile cu noii șefi ai Comisiei Europene în vederea renegocierii planului de închidere de capacități de la CE Oltenia. “În momentul de față, este obligatoriu ca Ministerul Energiei să demareze procedurile de discuție cu Comisia Europeană. Dacă, anul trecut, am înțeles că s-a făcut o comisie, s-a invocat faptul că Parlamentul European își încheia mandatul, acum, avem un alt Parlament European, avem o altă componență de Comisie Europeană, putem să discutăm. Deci, acum, ai toate argumentele necesare, mai ales că ești susținut de către șeful guvernului, de către toți cei implicați, trebuie mers cu aceste argumnete: trebuie ca aceste grupuri să funcționeze. Trebuie să se închidă această unitate economică într-o perioadă foarte lungă de timp. Trebuie să existe acea perioadă de tranziție. Nu poți să închizi brusc un robinet, pentru că ne afectează, repet, pe toți. Eu nu vreau să vin și să spun oamenilor că această unitate economică se va închide în 3-5 ani, neavând niște argumente, o strategie, un plan”, a mai spus deputatul.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!