spot_img
17.1 C
Târgu Jiu
joi, septembrie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateMarfă expirată sau ținută la căldură, în magazinele din Gorj

    Marfă expirată sau ținută la căldură, în magazinele din Gorj

    Atenție la ce cumpărați! Este mesajul transmis de comisarii de la Protecția Consumatorului Gorj. Controalele din ultima perioadă au scos la iveală nereguli, ce pot duce la neplăceri pentru consumatori. S-au aplicat zeci de sancțiuni, fiind retrase de la comercializare produse în valoare totală de 6.235 lei.

    “În perioada ianuarie – iunie 2024, ca urmare a acțiunilor de control desfășurate, au fost încheiate un număr de 355 acte de control, respectiv 80 procese verbale de constatare (PVC) și 275 procese verbale de constatare a contravenției (PVCC) prin care au fost aplicate 531 de sancțiuni contravenționale (258 avertismente și 273 amenzi în valoare totală de 1 841 500 lei)”, transmite CJPC Gorj.

    Ca practici comerciale înșelătoare sunt precizate:

    – Produse textile care au fost constatate neconforme ca urmare a prelevărilor efectuate, al căror rezultat a fost emis de către Direcția Generală Laboratoare Larex;

    – În zonele gastro amplasate în incinta unor supermaketuri sau hipermarketuri, s-a constatat că unele dintre mesele calde nu asigurau temperatura de minimum 60 grade Celsius;

    – Comercializarea de produse alimentare depreciate, cu modificări organoleptice de alterare;

    – Utilizarea de produse și proceduri nesigure în blocurile alimentare ale restaurantelor;

    – Comercializarea de produse cu data durabilității minimale depășită;

    – Comercializarea de produse cu data limită de consum depășită;

    – Comercializarea de produse alimentare depreciate;

    – Comportament incorect în relația cu consumatorii;

    – Nerespectarea condițiilor de păstrare și depozitare pentru produse alimentare;

    – Informare incorectă în ceea ce privește promoțiile;

    – Prestarea de servicii alimentare neconforme;

    – Lipsa traducerii în limba română a informațiilor privitoare la produse;

    În aceeași perioadă au fost înregistrate un număr de 386 reclamații.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!