spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, septembrie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentProtest la Târgu Jiu împotriva eutanasierii câinilor fără stăpân cu sute de...

    Protest la Târgu Jiu împotriva eutanasierii câinilor fără stăpân cu sute de participanți din țară și străinătate

     

    Aproximativ 400 de iubitori ai animalelor din toată țara și chiar din străinătate au protestat, vineri, 23 august, în Piața Prefecturii din Târgu Jiu, împotriva eutanasierii câinilor. 60 de maidanezi din padocul deținut de Primăria Târgu Jiu și administrat de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Serviciul Județean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân” Hunedoara au fost eutanasiați pe data de 12 august, pe motiv că în padoc nu mai erau locuri. La protest a venit omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi, precum și cunoscuta jurnalistă sportivă Ioana Cosma, care a adoptat un cățeluș.

     

    „Am venit la protest pentru că, în primul rând, nu sunt de acord cu eutanasierea celor 60 de câini, iar în al doilea rând, trebuie să se aloce fondurile necesare amenajării unui padoc civilizat. Am fost revoltată cu privire la eutanasierea câinilor. A fost un moment foarte greu și îmi doresc să nu se mai repete. Știu că sunt și alții pe listă pentru a fi eutanasiați, dar sper să nu se întâmple acest lucru“, a spus o tânără studentă din Târgu Jiu.

     

    „Am venit să protestez pentru animalele care au fost ucise în mod brutal“, a precizat Valentin, din Târgu Jiu.

    Andreea a venit din Craiova să participe la protest. Ea s-a învoit la serviciu. Tânăra cere sterilizarea și microciparea câinilor: „În primul rând cerem recensământul animalelor și obligativitatea sterilizării. Fiecare primărie este responsabilă să sterilizeze ca să nu mai ajunge în situația de la Târgu Jiu în care să capturăm i să omorâm. De 15 ani se face hinghereală pe bani publici. Dacă nu s-a rezolvat nimic până acum, nu este cazul să schimbăm abordarea? Aceasta este sterilizare, microcipare și să oprim mafia maidanezilor. Sunt di Craiova i am venit special la acest protest. Mi-am luat liber de la serviciu ca să particip la acest protest“, a spus Andreea.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!