O familie cu patru copii din comuna Slivileşti, care trăia într-o cocioabă fără geam la fereastră, din chirpici şi fără acoperiş, are o casă nouă cu toate dotările necesare. Aceasta a fost donată de un senator de Gorj, în cadrul unui proiect pe care l-a demarat.
Familia Cârstenoiu s-a mutat, deja în noua casă.
„Astăzi am finalizat prima casă din cadrul proiectului “Toți copiii merită o casă” și am făcut o mare bucurie familiei Cârstenoiu din Slivilești. Cei patru copii, împreună cu părinții lor, locuiau într-o încăpere de 6 metri pătrați, făcută din pământ, fără geamuri și acoperită cu folie de plastic.
De astăzi au o casă nouă, cu bucătărie, baie, apă curentă și căldură. Am început acest proiect, “Toți copiii merită o casă”, fiind convins că poate schimba vieți, că poate oferi o șansă nesperată, o lumină în negura sărăciei.
Fiecare copil merită să aibă condiții mai bune de viață și un mediu în care să se dezvolte sănătos“, a transmis senatorul pe pagina sa de Facebook.
Face un apel către alţi oameni politici
Senatorul, îi cheamă alături de el şi pe alţi oameni politici, pentru a continua acest proiect: „Pentru că dintotdeauna am crezut în puterea exemplului, am construit această primă casă din cadrul proiectului.
Este important ca noi, gorjenii, să începem să ne ajutăm unii pe alții, să fim mai uniți și mai buni. Pentru casele următoare, mă bazez că vom fi mai mulți care putem contribui ca și alte familii să-și vadă visul împlinit.
Fac apel la toți oamenii cu posibilități materiale, să se alăture proiectului “Toți copiii merită o casă”! Implicarea noastră ar putea schimba radical destinele unor copii nevinovați!
Sper că și politicienii gorjeni vor simți nevoia să se implice în proiect și să se asigure că, prin contribuția lor directă, copiii din județul nostru nu mai adorm în frig și nemâncați!“, a transmis acesta. Acesta controlează o societate, care a modernizat mai multe drumuri județene, iar recent a câștigat reabilitarea drumului național dintre Târgu Jiu şi Tismana. Mai multe persoane din conducerea acestei societăţi au fost chiar trimise în judecată pentru evaziune fiscală.
Nu il cunosc pe dl. Iordache , insa nu zic decat „CINSTE LUI!”. Poate ii umeaza exemplu si alti oameni cu posibiltati materiale pentru ca situatia lor materiala a fost creeata in aceasta societate .
Chiar crezi ca e adevarat, politicienii n-ar da nimic gratuit, poate sa ia ceva