Dă viaţă bucăţilor de lemn dar şi altor suporturi prin culoarea pe care o aplică pe ele. Nu reprezintă, totuşi, orice, ci chipuri de sfinţi, pentru că pictează numai icoane. Este vorba despre Alina Coconu, o tânără gorjeancă, în vârstă de 26 de ani, care spune că „a simţit că trebuia să facă icoane pe bucăţile de lemn”.
Alina Coconu ştia încă din adolescenţă că artele plastice o atrag. Acesta a fost şi motivul pentru care s-a hotărât să urmeze cursurile Liceului de Muzică şi Arte plastice „Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu, secţia pictură de şevalet. Artistul plastic Vasile Fuiorea, actualul preşedinte al filialei Gorj a Uniunii Artiştilor Plastici, a fost cel care i-a urmărit evoluţia pe parcursul liceului şi care a ajutat-o să înveţe tainele acestei arte. A venit vremea facultăţii, însă, şi atunci a ales să aducă un tribut unei alte dragoste a ei: poezia. Aşa se face că a urmat cursurile specializării română-franceză. „Mi-a plăcut româna foarte mult. Scriam şi în liceu aşa că m-am gândit că mi se potriveşte mai mult dar tot la pictură m-am întors”, povesteşte tânăra. Aşa se face că, de puţin timp, a început din nou să îşi lase simţul artistic să se exprime. Ce i-a trezit, însă, nevoia de creaţie plastică a fost… o bucată de lemn. De fapt câteva bucăţi cu forme neregulate pe care le-a găsit aruncate într-un colţ. „Asta m-a determinat să mă ocup de icoane – lemnele pe care le-am văzut, care aveau diferite forme. M-am gândit să le dau o altă identitate. Pe astfel de bucăţi de lemn icoanele sunt cele mai potrivite, nu portrete sau peisaje”, povesteşte tânăra despre cum a început să picteze chipuri de sfinţi.
„Le-am pictat pentru mine”
Deşi a urmat specializarea de pictură de şevalet, în prezent pictează numai icoane. Spune că învăţăturile pe care le-a primit în liceu i-au fost de foarte mare ajutor, atunci învăţând tehnicile de preparare a diferitelor suporturi pe care le foloseşte. Dar şi experienţa este necesară pentru a învăţa ceva şi Alina ştie cel mai bine acest lucru. „Am învăţat atunci cum se prepară. Poate că am mai uitat unele dintre lucrurile pe care le-am învăţat în liceu, dar îmi sunt de mare ajutor. Unde nu ştiam am început să experimentez. Am încercat mai multe reţete de preparare a suporturilor şi am văzut cum reacţionează acestea la diferite cantităţi de materiale, cum prinde culoarea pe suport. Am experimentat mult”, mai spune Alina. Modelele icoanelor pe care le realizează sunt inspirate din alte icoane, din imagini de pe Internet sau chiar din cărţi. Când s-a apucat de pictat icoane, spune că a făcut-o pentru ea, fără să se gândească să le expună undeva sau să le vândă. Asta până când le-a văzut cineva şi i-a spus că sunt bune şi că ar putea merge mai departe cu realizarea lor.
Icoană pe ou de struţ
Alina povesteşte că nu poate picta oricând o icoană. Nu se consideră o persoană prea religioasă, iar bisericoasă nu este aproape deloc. Totuşi, simte o stranie apropiere de icoană. „Nu sunt o persoană religioasă şi nu ţin la ritualuri. Nu ţin post înainte să pictez o icoană. Dar am o anumită stare. Nu pot să pictez oricând. Uneori simt că nu îmi va ieşi icoana dacă o pictez atunci sau în ziua respectivă. Alteori mă trezesc dimineaţa şi ştiu că în ziua respectivă voi finaliza o icoană. Nu ţine de mine, ţine de starea pe care o am. Dar simt că prin icoană mă apropii mai mult de Dumnezeu”, mai povesteşte tânăra. Deşi a început să picteze sfinţi de puţin timp, deja are un număr impresionant de lucrări. Una dintre ele a fost realizată pe un ou de struţ. Alina spune, însă, că este singura ei icoană realizată pe un astfel de suport şi asta pentru că a găsit foarte greu oul de struţ. Dar…sunt bune şi ouăle de găină, pe care le zugrăveşte cu chipuri sfinte după ce scoate interiorul oului şi coaja acestuia o prepară într-un fel anume. Esenţiale sunt feţele sfinţilor dintr-o icoană, spune gorjeanca, expresia acestora, aşa că sunt şi cele mai migăloase.
Pictează icoane cu fiica sa
Alina este şi mamă. Are o fiică de 7 ani, Patricia, care pare a-i călca pe urme. Fetiţa, deja elevă în clasa a II-a, simte o plăcere deosebită să picteze împreună cu mama sa, se relaxează astfel şi, pentru câteva ore, uită de lecţii. Asta şi pentru că tânăra sa mamă o lasă să se exprime în culoare aşa cum simte şi cum ştie ea mai bine. „Nu îi impun nimic. O las să facă aşa cum îi place şi cum simte. Nu îi voi impune nici un drum de urmat în viaţă, o carieră. Dacă ea va alege că îi place pictura şi va vrea să continue în acest fel, o voi susţine”, mai spune Alina. Patricia i-a moştenit dragostea de frumos şi nu ratează nicio ocazie de a pune mână pe pensulă şi de a reprezenta, aşa cum îi dictează imaginaţia de copil, icoanele şi chipurile sfinţilor.
