spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateMircea Lucescu, la Târgu Jiu. A primit titlul de Doctor Honoris Causa....

    Mircea Lucescu, la Târgu Jiu. A primit titlul de Doctor Honoris Causa. Ce a spus reputatul antrenor

    Antrenorul Mircea Lucescu a fost prezent la Târgu Jiu, pentru a primi distincția de Doctor Honoris Causa, a Universității Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu.

    Acesta a amintit, în discursul său, de Arethia Tătărăscu, președintele Ligii Femeile Gorjene, care a finanțat ridicarea Ansamblului monumental al lui Constantin Brâncuși: „Vă mulțumesc foarte mult pentru acest moment și pentru că sunteți prezenți. Vă felicit pentru cei 30 de ani de existență extraordinari, pentru că știu ce înseamnă să începi o activitate, să construiești ceva și așteptările care sunt. Prin activitatea pe care ați desfășurat-o și o desfășurați, ați contribuit la dezvoltarea intelectuală a acestei urbe.
    Nu pot să nu-mi aduc aminte de cea care, în fruntea Ligii Femeilor Gorjene, Arethia Tătărăscu, a făcut ceea ce a făcut și a lăsat orașului ceva de neprețuit. Văd în această universitate o urmare a dorinței acelei femei de a vedea crescând această zonă și nu întâmplător a făcut ceea ce a făcut pentru a-l aduce pe Brâncuși în acest oraș, deoarece Brâncuși înseamnă și Târgu Jiu.
    Am stat și m-am gândit pentru ce mi se dă această distincție, deoarece în fotbal este prima distincție de acest gen.
    Sunt cel mai în vârstă antrenor din lumea mondială a fotbalului, vorbesc de un nivel înalt, al doilea ca număr de titluri câștigate în lume și al doilea ca număr de meciuri în competiții europene. Peste 55 de ani de activitate neîntreruptă, fără ani sabatici, cum și-au luat alții“.

    Mircea Lucescu a precizat că a dezvoltat o metodă de analiză a jucătorilor, care a fost preluată, apoi, de alte echipe: „Venind dintr-o țară socialistă cum era România, în anii 90, în Italia se lucra doar cu hârtiile, iar eu am dus acolo experiența pe care o acumulasem, la Hunedoara, cu niște copii, care, la fiecare meci, înregistrau toate mișcările jucătorilor în teren, distanțele, densitatea, pasele date. Acolo am întâlnit un băiat cu care am făcut o societate de analiză a jocului de fotbal, care stă la baza a ceea ce înseamnă, acum, analiză fotbalistică. (…) Acum, fotbalul a devenit un domeniu extraordinar și IT-iștii, sunt participanții la succesele unei echipe de fotbal“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: