spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăCulturaMicii bijutieri și-au făcut pandantive „de Găleșoaia”

    Micii bijutieri și-au făcut pandantive „de Găleșoaia”

    Copiii care au participat la Atelierul „Micii bijutieri”, organizat, vineri, de Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, și-au realizat pandantive „de Găleșoaia”. Este vorba despre mici bucăți de lut modelat, ce pot fi purtate la gât, pe care le-au pictat în stilul specific vechii vetre de olărit Găleșoaia din Gorj.

    Copiii au observat, mai întâi, cu atenție, străchinile de Găleșoaia, realizate de Ion Rătezeanu, ultimul meșter olar al fostului sat cu același nume, care s-a desființat din cauza lucrărilor miniere. Apoi, au vizionat un reportaj realizat de Gorj TV, în care chiar meșterul Rătezeanu lucrează oale de pământ, pe care le împodobește cu modelul specific acestei vetre de olărit. După aceea „micii bijutieri” s-au pus pe treabă, făcând pandantivele lor să pară a fi câte un ciob dintr-o strachină de Găleșoaia.

    Impresionant este faptul că, deși micuți, elevi de la Școala Gimnazială Constantin Săvoiu, veniți la muzeu cu învățătoarea lor, Ramona Goșa, precum copiii care s-au înscris la grupa cu participare individuală, au fost atrași de povestea acestei vetre de ceramică. Ei s-au simțit mândri că au aflat despre ea și au învățat să-i reconstituie modelul. La activitatea de reflecție, copiii au spus ce au reținut din tot ce au aflat, dar au și povestit că au mai văzut vase de ceramică tradițională în casele bunicilor, unele la bucătărie, altele puse ca decor, la loc de cinste, în „camera bună”.

    Drept recompensă pentru că au avut răbdarea și interesul de a face o incursiune în povestea ceramicii de Găleșoaia, copiii au putut vizita expoziția indiană a muzeului și au modelat bijuterii din plastilină inteligentă, după gustul și inspirația lor.

    Aceste activități educativ-recreative fac parte din Programul de Educație Muzeală, organizat de Consiliul Județean Gorj, prin Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”. În luna februarie, cei interesați sunt așteptați la „Atelierul de mărțișoare”, unde vor realiza mărțișoare pictate pe lemn, modelate în lut, cusute pe lemn, vor învăța să toarcă și să confecționeze mărțișoare tradiționale din lână și din bumbac.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: