spot_img
11.4 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomic100.000 de lei pentru monitorizarea depozitelor de cărbune de la CEO

    100.000 de lei pentru monitorizarea depozitelor de cărbune de la CEO

    În acest sezon de iarnă au existat o serie de controverse cu privire la stocurile de cărbune de la Complexul Energetic Oltenia (CEO) și au existat probleme în ceea ce privește asigurarea cărbunelui necesar funcționării grupurilor energetice. Pe de altă parte, nici administrația companiei energetice nu a eliminat zvonurile cu privire la depozitele de cărbune, iar acest lucru a alimentat controversele. Ca o coincidență, se va lua măsura ca depozitele de cărbune să fie monitorizate video centralizat, pentru asta fiind alocată suma de 100.000 lei. Scopul declarat este creșterea securității fizice la nivelul depozitelor de lignit.

    Pentru o mai bună monitorizare a cantităților de cărbune de la nivelul Complexului Energetic Oltenia, administrația colosului energetic și-a propus o verificare 24 de ore din 24 a depozitelor de cărbune din carierele miniere. În acest sens, au fost aprobate fondurile necesare pentru achiziția de echipamente pentru monitorizare video.

    Este vorba, în principal, de componente de rețea. În mare parte, camerele video sunt instalate la depozite. Este nevoie și de legarea acestora la un server pentru monitorizarea centralizată. Bugetul pentru lucrările respective și achiziția elementelor componente este de peste 100.000 de lei.

    Obiectivul specific la care contribuie achiziția acestor produse îl constituie realizarea unui sistem centralizat de supraveghere video a depozitelor de cărbune din cadrul Sucursalei Miniere a Complexului Energetic Oltenia. Monitorizarea va fi una centralizată de la Sediul Executiv și de la unitățile miniere. Scopul declarat este creșterea securității fizice la nivelul depozitelor de lignit. Vor fi instalate 14 echipamente pentru transmisie radio, servere și alte tipuri de echipamente pentru diferite puncte de lucru din sectoarele: Pinoasa, Roșia, Peșteana, Tismana, Jilț Nord, Jilț Sud, Lupoaia și Roșiuța. Sistemul centralizat de monitorizare ar trebui să fie gata în această primăvară.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: