spot_img
11 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăEconomicCiurel, greu de demis

    Ciurel, greu de demis

    Managerul Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a declarant, recent, la un post de televiziune locală preferată de acesta, că nu are de gând să-şi dea demisia din funcţie, deşi ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a spus că actualul director general este dispus să-şi dea demisia, fiind o decizie benefică pentru companie. Victor Grigorescu a spus în urma unei solicitări HotNews.ro că discuţia sa cu Ciurel a fost foarte clară şi că nu va avea niciun fel de toleranţă faţă de semnalele care vizează lipsa de integritate.

    laurentiu-ciurel-800

    Fostul vice al organizaţiei PSD Gorj, Laurenţiu Ciurel, ţine cu dinţii de scaunul de director general al Complexului Energetic Oltenia, deşi noul ministru al Energiei, Victor Grigorescu, l-a avertizat pe acesta că a primit numeroase plângeri şi informaţii privind lipsa de integritate şi moralitate a acestuia. La prima discuţie cu ministrul, Ciurel i-a spus că ia în considerare o demisie pentru binele companiei energetice, dar vineri, managerul a declarat ferm la o televiziune locală preferată de acesta că nu are de gând să plece de la conducerea Complexului Energetic Oltenia. După afirmaţiile publice ale lui Ciurel, ministrul Victor Grigorescu a reacţionat la HotNews.ro şi a precizat că discuţia sa cu Ciurel a fost foarte clară şi nu va avea niciun fel de toleranţă faţă de semnalele care vizează lipsa de integritate. „Nu doresc să intru în dialog public cu directorii companiilor din subordinea ministerului. Discuţia mea cu domnul Ciurel a fost foarte clară. Nu va exista, faţă de nimeni, niciun fel de toleranţă la semnalele care vizează lipsa de integritate”, a afirmat Grigorescu. Ciurel se pare că nu a luat în seamă cuvintele ministrului şi a spus că nu a greşit cu nimic faţă de CEO, ci doar a supărat anumite persoane. „Ministrul nu mi-a reproşat că aş fi greşit ceva sau că aş fi dus compania într-o zonă de risc, ceva profesional. Reproşul a fost că nu am prieteni şi că am supărat foarte tare anumite persoane. (…) Am fost numit în această funcţie după o selecţie făcută de o firmă germană, selectată de Ministerul Economiei în anul 2011. Singura instituţie care mă poate demite este Consiliul de Supraveghere, nu poate nimeni altcineva. Ce am semnat, am semnat cu Consiliul de Supraveghere”, a declarat Ciurel la postul de televiziune din Târgu-Jiu. Chiar şi selectat de o firmă germană, numirea lui Ciurel a fost contestată tocmai pentru că nu ar fi respectat principiile guvernanţei corporative, conform OUG 109/2011.

    Zi importantă pentru Ciurel

    victor-grigorescuManagerul Laurenţiu Ciurel susţine că demisia sa ar duce la plecarea a încă patru persoane importante din companie şi că acest lucru nu ar fi bun nici pentru el, nici pentru companie. Mai mult, Ciurel susţine că oricum Consiliul de Supraveghere nu intenţionează să-l demită. Astăzi, are loc şedinţa de Consiliu de Supraveghere, dar demiterea sa nu va fi pe ordinea de zi, a mai spus Ciurel. Chiar dacă Ciurel ar demisiona astăzi, ar mai dura trei luni până să părăsească CEO, conform contractului său de mandat. Declaraţia lui Ciurel a fost făcută în contextul în care, joi, Victor Grigorescu a anunţat că fostul pesedist a luat în considerare să-şi prezinte demisia din funcţia de director general al Complexului Energetic Oltenia. „Am avut o discuţie cu domnul Laurenţiu Ciurel şi am apreciat deschiderea acestuia de a lua în considerare demisia din funcţia de director general al Complexului Energetic Oltenia, apreciind această decizie ca fiind benefică atât pentru domnia sa, cât şi pentru companie”, a afirmat Victor Grigorescu.

    Interese şi conflict de interese

    Laurenţiu Ciurel se află în conflict de interese în condiţiile în care compania pe care o conduce s-a constituit parte civilă în procesul „Turceni-Rovinari”. Laurenţiu Ciurel a fost trimis în judecată în dosarul „Turceni-Rovinari”, alături de Victor Ponta şi Dan Şova. Totuşi, acesta a rămas în funcţia de director general al CE Oltenia, chiar dacă această companie este parte civilă în dosar. CE Oltenia ar trebui să recupereze un prejudiciu estimat de procurorii DNA la 19,7 milioane de lei, din care 2,7 milioane de lei produs de actualul director general, Laurenţiu Ciurel, inculpat în acest dosar. Însă, în condiţiile în care Ciurel nu îşi dă demisia din funcţia de director general, apare sub semnul întrebării libertatea Direcţiei juridice a companiei de a prezenta probe împotriva sa.

    Aproape de faliment

    Amintim că, anul trecut, Complexul Energetic Oltenia a înregistrat cea mai mare pierdere dintre societăţile de stat: aproape 700 de milioane de lei. Practic, o companie cu profit de 118 milioane de lei în 2012 a ajuns în doar doi ani în pragul falimentului. De asemenea, valoarea creanţelor a crescut de la 300 de milioane de lei în 2012, la peste 1 miliard în 2014, iar plăţile restante de la zero în 2012, la peste 50 de milioane de lei în 2014. În ciuda acestei situaţii, managerul Laurenţiu Ciurel a fost menţinut în funcţie, motivul invocat în mai multe rânduri de fostul ministru al Energiei, Andrei Gerea, fiind faptul că a fost numit în baza OUG 109/2011 privind managementul corporativ, deşi această numire a stârnit controverse.

    Numire, încălcând legea

    Fostul vicepreşedinte al PSD Gorj, Laurenţiu Ciurel, deţine funcţia de director general al Complexului Energetic Oltenia din septembrie 2012, chiar din momentul înfiinţării companiei prin fuziunea complexurilor energetice Craiova, Rovinari şi Turceni şi Societatea Naţională „Lignitul Oltenia”. La început a fost interimar, iar din ianuarie 2013 este director general, fiind o numire controversată. Ciurel susţinea că a ajuns director general prin OUG 109/2011 privind managementul corporativ, însă procesul de numire a fost contestat de acţionarul minoritar Fondul Proprietatea care acuză încălcări grave ale legislaţiei. În primul rând a fost numit de un Consiliu de Supraveghere cu un mandat interimar limitat care nu avea atribuţii în acest sens. Mai întâi trebuia numit Consiliul de Supraveghere cu mandat plin, în baza OUG 109/2011, iar acesta sa desemneze directorul general. Apoi, a fost ignorată cu totul lista de candidaţi întocmită de o companie de recrutare de personal, angajată special pentru selectarea managementului companiei. Există o listă scurtă de candidaţi, români şi străini, însă Consiliul de Supraveghere interimar nu a intervievat pe nimeni, potrivit Fondului Proprietatea, şi a decis să-l desemneze direct pe Ciurel. În plus, Ciurel era şi membru al PSD, fapt care contrazicea principiile OUG 109/2011 referitoare la depolitizarea managementului din companiile de stat.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: