Comuna Mătăsari din Gorj, cunoscută doar ca localitate minerească, are o legendă adevărată foarte interesantă, cu haiduci ce au prădat niște negustori, care arată că numele său vine, de fapt, de la mătase. Nu numai atât, aici chiar s-a produs mătasea din viermi de mătase, până în urmă cu 30 de ani și încă mai există relicve ale acestui meșteșug, pe alocuri. În curând, mineritul se va închide și se caută alte activități care să susțină economic comunitatea, iar localnicii s-au hotărât ca una dintre ele să fie turismul, prin înființarea Muzeului Mătăsii, care ar fi unic în România.
Potrivit monografiei acestor locuri, niște negustori de mătase au fost jefuiți, aici, de haiducii care-și duceau viața prin pădurile din zonă. Aceștia trăiau în cete, prădând bogații pe care-i prindeau, după care împărțeau prada țăranilor, păstrând pentru ei cât aveau nevoie să trăiască. Erau răzvrătiții împotriva regimului, dar colaborau pe ascuns cu sătenii, apărându-i, chiar, de năvălitori, iar oamenii îi priveau ca pe niște eroi. „În zonă are loc o întâmplare adevărată, o legendă, o poveste spusă din bătrâni. Haiducii care trăiau în această zonă i-au jefuit de bani pe negustorii de mătase, care vindeau mătase boierilor din zonă și acest loc s-a numit ‘Mătăsarii’.”(Claudiu Purdescu – profesor istorie, Liceul Mătăsari, județul Gorj)
Întâmplarea cu pricina nu este datată în monografia localității, dar s-a produs, cu siguranță, înainte de 1614, când apare prima atestare documentară a două sate ce aveau, deja, această denumire.
„Primul document oficial care atestă existența așezării Mătăsari apare în secolul al XVII-lea, mai precis în anul 1614, când domnitorul Radu Mihnea emite un act, un hrisov, care atestă existența a două sate, Mătăsarii de Sus și Mătăsarii de Jos.”(Claudiu Purdescu)
„În spațiul românesc, borangicul (mătasea naturală) pătrunde, sub forma importurilor, deodată cu exercițiul comerțului cu Orientul sau, mai devreme(sec.XIV), prin apusul Europei, în zona Transilvană, ca influență directă a peninsulei Italice. În Oltenia, plantarea duzilor și creșterea viermilor de mătase se generalizează odată cu reformele lui Cuza, deși `îndrumari` și cărți publicate, cu privire la nobila îndeletnicire, existau încă din 1849, scrise chiar de Petrache Poenaru, fostul secretar al lui Tudor Vladimirescu. Alăturarea unor toponime din zona Gorjului (`Vidin`,`Spahii`) unui meșteșug acum dispărut, de origine turcă (torsul și țesutul părului de capră), într-un spațiu geografic restrâns, cu toponimul `Mătăsari`, poate creiona un tablou care ne duce cu gândul la cultivarea `industriilor` casnice pentru producția de piese valoroase.” (Albinel Firescu – șef Secție Artă și Etnografie din cadrul Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” )
Mineritul în Mătăsari
În perioada 1974-1984, a început exploatarea cărbunelui, în Mătăsari. S-au deschis Mina Mătăsari, Cariera Jilț Sud și Cariera Jilț Nord, comuna cunoscând o dezvoltare aproape urbană. Au venit oameni din întreaga țară să lucreze în minerit, s-au construit blocuri și exista planul ca localitatea să devină oraș. După 1997, însă, situația s-a schimbat radical, când au început disponibilizările colective de personal în minerit. Din cauza încălzirii globale, sunt făcute planurile pentru închiderea exploartărilor de cărbune, chiar înainte de epuizarea zăcământului. În aceste condiții, din localitatea monoindustrială în care aproape toată suflarea câștigă din minerit, sau lucrează la prestatorii acestei industrii, Mătăsariul trebuie să se transforme, să găsească alte surse de venit, alte activități din care oamenii să-și căștige existența.
Mătăsărenii au făcut mătase până de curând
Spuneam, la început, că denumirea localității Mătăsari vine de la negustorii de mătase care, înainte de 1600, au fost jefuiți aici de haiduci. Mii de ani, mătasea fusese adusă în Europa din China. Era un material pe cât de misterios pe atât de prețios, iar Drumul Mătăsii, care parcurgea chiar și Marele Zid Chinezesc, a ajuns, se vede treaba și la noi în țară, inclusiv prin Mătăsari. Asta pentru că boierii și domnițele din Țările Române plăteau bani grei să poarte haine de mătase, care erau la mare modă în acele vremuri.
Mai târziu, localnicii din Mătăsari s-au îndeletnicit cu producerea mătăsii în gospodării, de la creșterea viermilor de mătase până la țesutul firelor și confecționarea de obiecte de îmbrăcăminte. Comuniștii, care veniseră la putere în România, luaseră exemplul Chinei și au impus creșterea viermilor de mătase în toate școlile din mediul rural. Astfel, se spune că țara noastră ajunsese, în 1989, pe locul 6 în lume la producția de gogoși de mătase. În acel an, Comunismul din România a căzut, țara intrând în Capitalism, iar activitatea de creștere a viermilor de mătase, numită sericilultură, a intrat în declin.
Claudiu Purdescu, localnic și profesor de istorie la Liceul Mătăsari, își amintește și acum, cum mergea la școală cu plasa plină cu frunze de dud, pentru a hrăni viermii de mătase.
„Până în 1989-1990, elevi fiind, aduceam, pe rând, plase cu frunze de dud, erau crescuți în locația școlii, într-o sală de clasă, în toate școlile din satele din comuna Mătăsari. Mi-aduc aminte că, în satul Brădețel, a existat o plantație de duzi, 3 hectare, iar după retrocedarea terenurilor acești duzi au fost tăiați.”(Claudiu Purdescu)
La rândul său, Doina Chendea, fostă Dădălău, ce a lucrat ca bibliotecar și ai cărei părinți au fost cadre didactice la școlile din Croici și Mătăsari, povestește cum îngrijea viermii de mătase, când era copil.
„Noi, copiii, aveam obligația să adunăm frunzele de dud, cu care se creșteau viermii de mătase. După aceea, urma un întreg ritual zilnic, în care curățam. Se așezau pe foi de hârtie specială, apoi peste viermii de mătase se așeza altă folie de hârtie, găurită și deasupra se puneau frunzele și ei, singuri, își făceau curățenie, practic. Totul rămânea dedesubt, toată mizeria și ei se ridicau deasupra, la frunze.” (Doina Chendea – localnică din satul Croici, comuna Mătăsari, județul Gorj)
Doina are în colecția sa personală mătase lucrată în casă de bunica din partea mamei, Margareta Căruntu. Ea își amintește că aceasta avea războiul de țesut montat în casă, pe timp de iarnă, iar vara creștea viermi de mătase. După un timp, viermii se înveleau în gogoșile de borangic- așa cum mai este numit firul de mătase produs de ei, după denumirea moștenită de la turci. Gogoșile erau fierte, pentru a se extrage firul de mătase.
„Se fierbeau gogoșile și apoi se trăgea firul, la fiecare gogoașă și se punea firul de la mai multe gogoși la un loc și se trăgea pe o roată și așa apărea firul de borangic…” (Doina Chendea)
După ce se obținea firul de borangic, acesta se țesea într-un război orizontal. Doina nu mai are, însă, războiul de țesut mătase al bunicii sale, pentru că l-a cedat, împreună cu alte obiecte, chiar și o casă tradițională, muzeelor din țară.
Casa este datată 1888 și a fost reasamblată la Muzeul Astra Sibiu, sub denumirea: „Gospodărie-atelier pentru obținerea și prelucrarea borangicului – Croici, comuna Mătăsari, județul Gorj”.
„ Au fost covoare, carpete, ii, costume populare și casa bunicilor din partea tatălui.” (Doina Chendea)
Muzeul Mătăsii, un vis ce poate deveni realitate
Localnicii au ajuns la concluzia că, având numele localității provenit de la mătase și atâtea dovezi și amintiri ale producerii mătăsii pe aceste locuri, sunt îndreptățiți să înființeze Muzeul Mătăsii, care ar fi unic în România. Profesorul Dumitru Purdescu are în grijă, deja, o colecție muzeală, într-o veche școală, așa că primul pas e făcut.
„Acum 10 ani, la inițiativa unui fiu al satului, președintele Ligii Fiilor Gorjului, Filiala Timișoara, domnul Sevastian Bălescu, dânsul donându-și toate obiectele personale și prin contribuția elevilor, locuitorilor, am înființat un muzeu sătesc în cadrul Școlii Brădet, care, din păcate, s-a desființat, din cauza reducerii numărului de elevi.” (Claudiu Purdescu – profesor istorie, Liceul Mătăsari, județul Gorj)
Autoritățile chiar intenționau să mute colecția muzeală, din Școala Brădet în centrul comunei, într-o clădire recent renovată, așa că Muzeul Mătăsii poate deveni realitate cât de curând. Trebuie, însă, ca actuala colecție muzeală să fie completată cu obiecte din mătase, ce încă există prin casele localnicilor. De asemenea, trebuie colecționate obiecte ce erau folosite pentru creșterea viermilor de mătase și producerea firului de borangic, precum și un război de țesut mătase. Apoi, trebuie cumpărat mobilierului specific unui muzeu și făcute demersurile necesare înființării muzeului.
„Urmează ca consiliul local să achiziționeze mobilier și tot ce mai trebuie. În urma discuțiilor cu reprezentanții Muzeului Județean ‘Alexandru Ștefulescu’ din Târgu Jiu, voi muta muzeul sătesc de la Brădet și o să propun ca denumirea acestui muzeu să fie ‘Muzeul Mătăsii’, care va fi al întregii comune. Pentru ca obiectivul acestui proiect să reușească, adică să scoatem la lumină trecutul acestui meșteșug, al faptului că aici se producea și se prelucra mătasea, prin firul de borangic, vreau să fac un apel la toți locuitorii comunității să ne sprijine în acest sens, prin tot ce mai au dânșii, sau cunosc legat de acest meșteșug: ii,costume populare, carpete, marame și am informații că încă se mai practică acest meșteșug.”(Claudiu Purdescu)
Prin acest demers și printr-o puternică promovare, Mătăsariul va putea fi pus pe harta turistică a României, turiștii putând veni aici să vadă locurile unde haiducii au jefuit negustorii de mătase și chiar să experimenteze creșterea viermilor de mătase și producerea mătăsii, într-un muzeu viu, în care localnicii să-i învețe acest meșteșug.
