spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăNews AlertA bătut-o până a băgat-o în spital

    A bătut-o până a băgat-o în spital

    Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au fost sesizați direct, de o femeie de 48 de ani, din comuna Bălești, cu privire la faptul că soțul său a revenit la domiciliu, deși împotriva sa fusese emis un ordin de protecție și a bătut-o.

    „Patrula de siguranță publică s-a deplasat la fața locului, stabilind că bărbatul de 48 de ani a revenit la locuința de domiciliu, deși instanța de judecată emisese față de acesta un ordin de protecție pentru 6 luni. Mai mult decât atât, bărbatul și-a agresat fizic soția, aceasta fiind preluată de un echipaj medical, în vederea acordării de îngrijiri medicale. După administrarea probatoriului, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, pe bărbatul de 48 de ani, din comuna Bălești, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și încălcarea ordinului de protecție.

    Cercetările sunt continute de polițiști pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului”, a transmis IPJ Gorj.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: