Doi sfinți cu același nume și vecini în calendarul ortodox (26 octombrie – Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir și 27 octombrie – Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrtotitorul Bucureștiului) au generat diverse tradiții și superstiții.
Focurile vii ale lui Sânmedru
În memoria colectivă, cele două sărbători, însemnate cu cruce roșie în calendar, au păstrat un obicei comun. „Focurile vii ale lui Sânmedru” (sau Sumedru) se aprind atât pe 25 octombrie, în ajunul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie (Dumitru), Izvorâtorul de Mir, cât și pe 27 octombrie, în ziua Sfântului Dimitrie cel Nou de la Basarabi, Ocrotitorul Bucureștiului.
În Oltenia, există credința, din vechime, că, respectând obiceiurile din aceste zile de mare sărbătoare, vei fi protejat de necazuri și primejdii. Oamenii de la țară obișnuiau să respecte toate superstițiile de Sânmedru, pentru a-și proteja animalele de lupi.
Cine a fost Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir?
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, prăznuit pe 26 octombrie de credincioşii creştini, este patronul Tesalonicului. A fost ucis în ziua de 26 octombrie, pentru că a mărturisit credinţa creştină şi nu a vrut să se închine la zei. El a trăit în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305). Fiu al prefectului din Tesalonic, el a fost numit, datorită calităţilor sale, guvernator al Tesalonicului, după moartea tatălui său. Mai târziu, împăratul Maximian a aflat că Dimitrie este creştin, fapt care l-a mâniat foarte tare. Aşa că, întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciţii, Maximian a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinstea zeilor. Venit la Tesalonic, împăratul l-a întrebat pe Dimitrie dacă sunt adevărate cele auzite despre el, că şi-a dat toată averea săracilor şi că se închină lui Dumnezeu. Dimitrie a mărturisit că este creştin şi a defăimat închinarea la zei. Pedeapsa împăratului a fost maximă: Dimitrie a fost închis în temniţă şi ucis cu suliţa.
În prima duminică după sărbătoarea Sfântului, la vecernie, în biserică are loc desfacerea raclei unde sunt sfintele moaşte, iar Mitropolitul scoate tava aşezată sub acestea, unde se adună şi astăzi Sfânt Mir. Acest mir, care izvorăşte din moaştele Sfântului Dimitrie, este colectat şi amestecat cu ulei de la Sfântul Maslu, apoi împărţit credincioşilor, pentru diverse boli, spre vindecare. Moaștele Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de mir, se află în Tesalonic, în biserica de pe locul martiriului său.
Obiceiuri de Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir
Printre cele mai spectaculoase obiceiuri din ajun de Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir sunt focurile vii. Se spune că, de Sfântul Dimitrie, căldura intră în pământ și frigul începe să-și arate colții, de aceea, în noaptea de 25 octombrie, se face “Focul lui Sânmedru”, pentru că oamenii vor să încălzească pământul și să întârzie iarna. Ei aprind și acum focuri în curți sau pe dealuri, peste care copiii sar, potrivit obiceiului, pentru a fi sănătosi, iar tinerii ca să se căsătorească. Rolul focului mai este de a alunga fiarele, dar având și puteri roditoare, astfel încât, după ce acesta este stins, oamenii obișnuiesc să arunce în gradină cenușa și cărbunii. Bătrânele obișnuiesc și acum să împartă covrigi, nuci, mere, pâine, struguri și prune uscate tuturor celor care sar peste foc. În aceasta zi, se pomenesc morții și se dă de pomana coliva de Sânmedru și colaci în forma de cruce, se împarte mâncare și se slobod sărindarele.
În tradiția populară, Sfântul Marele Mucenic Dimitrie este considerat patronul păstorilor, sau cel care usucă toate plantele.
Pentru a putea vedea cum va fi iarna care vine, păstorii obișnuiesc să își așeze cojocul pe iarbă, în mijlocul oilor, așteptând să vadă care oaie se va așeza pe el. Dacă se aşază o oaie neagră, iarnă va fi una bună, dacă se aşază o oaie albă, iarnă va fi dură.
Tot în această zi, se taie și coama cailor tineri, pentru ca această să crească frumoasă.
Un alt obicei este acela că, de Sfântul Dimitrie, nu trebuie folosit pieptenele. În caz contrar, vei atrage asupra ta necazuri și primejdii.
La Sânmedru, se zice din bătrâni, că oamenii morți se fac moroni, vârcolaci, strigoi și, ieșind din pământ, îi bântuie pe cei vii.
În Bucovina, persoanele care vor semăna usturoiul după Sânmedru vor avea parte anul viitor doar de pagubă. În Oltenia, cine păstrează cu stricteţe tradiţiile, are gospodăria protejată de lupi. Tot în Oltenia, se spune că floarea din grădină rămasă neofilită, până la această zi sfântă, va trebui păstrată cu mare grijă, întrucât le este destinată celor morți, care se bucură de ea.
Superstițiile de Sfântul Dimitrie mai spun că, dacă nu ți-ai plătit datoriile până la această dată, suma pe care o vei restitui va fi dublă.
Cine a fost Sfântul Dimitrie cel Nou?
Cuviosul Dimitrie cel Nou de la Basarabi a fost proclamat ocrotitor al Bucureştiului în anul 1792, în vremea păstoririi Mitropolitului Filaret al II-lea.
Pentru că Sfântul Dimitrie cel Nou a săvârşit numeroase minuni, fiind venerat de credincioşii din întreaga ţară, patriarhul Justinian Marina a propus Sfântului Sinod generalizarea cultului Cuviosului în Biserica Ortodoxă Română. Proclamarea canonizării Sfântului Dimitrie cel Nou a avut loc în anul 1955, când i s-a acordat, ca zi de prăznuire, data de 27 octombrie.
Moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, păstrate și acum în Catedrala Patriarhală din capitala României, sunt pregătite în fiecare an, cu ocazia sărbătorii sale de pe 27 octombrie, pentru a fi cinstite de miile de credincioși care participă la pelerinaj.
Cuviosul Dimitrie cel Nou din Basarabi s-a născut în satul Basarabov, în Sudul Dunării, în Bulgaria, într-o familie săracă. Educaţia creştină primită de la părinţi şi învăţăturile primite la slujbele duminicale, i-au influenţat destinul: era blând şi milostiv cu semenii săi. A fost păstor, iar modestele sale venituri le împărţea cu săracii. A vieţuit într-o peşteră, şi, prin rugăciune şi post, a primit harul de a face minuni.
Minunile Sfântului Dimitrie cel Nou
Între anii 1768-1774, fiind război între ruși și turci, armatele rusești au trecut Dunărea și au ocupat mai multe ținuturi bulgărești, printre care și satul Basarabov. Generalul rus Ivan Saltîcov, auzind de moaștele Cuviosului, a poruncit să le trimită în Rusia, dar un credincios român cu numele Hagi Dimitrie l-a rugat pe general să nu înstrăineze sfintele moaște, ci să le dăruiască României, ca mângâiere pentru tot ce au pătimit românii din pricina războiului. Sfintele moaște ale Sfântului Dimitrie au ajuns pe pământ românesc, fiind așezate în biserica Mitropoliei de la București, la 13 iulie 1774. Generalul Saltîcov a luat, totuși, mâna cea dreaptă a sfântului și a trimis-o la Kiev, unde se păstrează și astăzi, în Lavra Pecerska.
La epidemia de ciumă dintre anii 1813 și 1814, despre care se spune că a omorât jumătate din locuitorii Bucureștiului și aproximativ 70 000 de persoane la nivelul întregii țări, a fost una dintre minunile sfântului. Lipsiți de orice ajutor, bucureștenii au strigat la Sfântul Ocrotitor al Bucureștilor, iar acesta nu i-a lăsat fără răspuns. După ce a fost purtat în procesiune prin oraș și s-au făcut rugăciuni, ciuma a încetat.
În anul 1827, când a fost o secetă teribilă, mitropolitul, împreună cu un sobor de preoți, au scos în procesiune sfintele moaște ale Cuviosului Dimitrie și, chiar în acea zi, a început o ploaie torențială, care a ținut trei zile și a salvat orașul de foamete. Sfântul a mai făcut o mare minune pentru vindecarea de holeră din anul 1831, când guvernator al Țării Române era generalul Pavel Kiseleff. În urma unei sfeștenii la racla Sfântului, la care s-au pus în genunchi militarii, boierii și tot poporul, s-a produs minunea: foarte curând, a scăzut repede numărul morților, care, până atunci, crescuse îngrozitor, până la 100-160 pe zi.
Obiceiuri de Sfântul Dimitrie cel Nou
Cine are un mare necaz, trebuie să-l mărturisească Cuviosului Dimitrie cel Nou. Tradiţia spune că, îndeosebi în ziua de 27 octombrie, la slujba de prăznuire, Dumnezeu ne trimite darurile sale şi împlineşte rugile noastre prin intermediul Sfântului.
În această zi, ofrandele cu fructe – mere, nuci, struguri şi cu miere se dăruiesc bătrânilor singuri, neajutoraţi, îndeosebi celor care trăiesc în azile, care, în tradiţia populară, sunt ca şi „pusnicii”.
Tinerii aprind, din nou, focul viu a lui Sânmedru în curtea gospodăriei şi-l întreţin cu vreascuri şi cu cetină de brad. Focul arde pe parcursul nopţii, iar cei care-l veghează îl roagă pe un bunic sau pe cel mai vârstnic din comunitatea respectivă să povestească despre minunile săvârşite de cei doi sfinţi Dimitrie. Acele întâmplări sunt transmise din moşi-strămoşi, în familiile sătenilor din localităţile rurale.
În tradiţia populară, românii îl sărbătoresc pe Sânmedru timp de trei zile (25-27 octombrie). Se spune că Sânmedru, un bătrân plăcut lui Dumnezeu, este şi patronul caselor, pe care le protejează de pagubă, de furtuni şi de furia animalelor sălbatice.
Icoana Cuviosului Dimitrie cel Nou este aşezată la masa sărbătorească, chiar dacă în familie nu este un credincios care să poarte numele de Dumitru. Datina este urmată, an de an, pentru ca armonia, sănătatea şi sporul să nu părăsească locuinţa respectivă.
Legat de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, exista un obicei prin care poți afla, în cazul în care ești tânără necăsătorită, numărul pețitorilor care vor trece pragul casei părinților tăi, pentru a-ți cere mâna.
Busuiocul capătă proprietăți miraculoase în această zi și este bine, de aceea, să sfințești, la biserică, câteva fire de busuioc.
Acesta trebuie dus acasă și atârnat la oglindă. Se spune că numărul pețitorilor care vor trece pragul casei părintești cu intenția de căsătorie este egal cu numărul celor care vor observa busuiocul agățat la oglindă, în această sfântă zi.
Practicile de venerare a morţilor se continuă şi ele, în ziua Sfântului Dimitrie cel Nou. Credincioşii merg la cimitir cu ofrande sfinţite la biserică şi le împart la mormântul rudelor decedate în famillia lor. În acelaşi timp, există obiceiul să se aprindă câte zece lumânări la mormintele celor care au murit fără lumânare. Fiecate mormânt este împodobit cu flori de toamnă.
