spot_img
17.9 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăSănătateCe persoane manifestă un risc crescut pentru a se îmbolnăvi de diabet...

    Ce persoane manifestă un risc crescut pentru a se îmbolnăvi de diabet zaharat

    Medicii specialiști recomandă următoarele tipuri de analize pentru a confirma diagnosticul de diabet zaharat:
    1. Hemoglobina glicozilata (HbA1c) – HbA1c ≥ 6,5%;
    2. Glicemia à jeun (pe nemâncate) ≥ 126 mg/dl, în absenţa unei ingestii calorice de minim 8 ore;
    3. Glicemia la 2 ore (în cursul TTGO- testul de toleranţă la glucoză pe cale orală) ≥ 200 mg/dl; TTGO se efectuează folosind 75 grame de glucoză anhidră dizolvată
    4. Glicemia măsurată ocazional (întâmplătoare), la un pacient cu simptome caracteristice de hiperglicemie sau criză hiperglicemică.

    „Simptomele caracteristice pentru hiperglicemie sunt polidipsia (Polidipsia reprezintă simptomul manifestat prin senzatia de sete excesivă, care se asociaza în mod frecvent cu poliurie secundare aportului hidric crescut), poliuria (mictiuni frecvente), polifagia (cunoscuta si ca hiperfagie, este un termen medical care descrie senzatia de foame extrema si lipsa de satietate), scăderea ponderală inexplicabilă.
    Confirmarea diagnosticului de diabet zaharat necesită două teste pozitive din aceeaşi probă sau din probe diferite, cu excepţia situaţiilor în care diagnosticul este clar (criză hiperglicemică sau simptome clasice de hiperglicemie, în prezenţa valorilor glicemice ≥ 200 mg/dl)“, a transmis Bianca Făsui, medic specialist Diabet zaharat nutriție și boli metabolice, Cabinetul de Diabet Zaharat din Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu.


    Dacă rezultatele a două teste diferite sunt discordante, recomandarea este repetarea testului care depăşeşte valoarea prag de diagnostic, iar diagnosticul de diabet zaharat se confirmă pe baza acestuia.

    Ce categorii de persoane trebuie să efectueze analize

    Prediabetul trebuie considerat o stare asociată cu un risc crescut de diabet zaharat și boli cardiovasculare. Pentru identificarea sa, se utilizează aceleași metode de screening ca pentru diabetul zaharat.
    Cine este candidatul ideal pentru a dezvolta diabet zaharat de tip 2?
    Criteriile Asociației Americane de Diabet recomandă testarea adulţilor asimptomatici în scopul depistării diabetului zaharat la persoanele supraponderale şi care au factori adiţionali de risc pentru diabetul zaharat:
    – Rude de gradul întâi cu diabet zaharat;
    – Grup etnic/rasial cu risc înalt (afro-americani, hispanici, amerindieni, etc.);
    – Istoric de boli cardiovasculare;
    – Hipertensiune arterială (≥ 140/90 mmHg sau terapie antihipertensivă);
    – HDLc < 35 mg/dl şi/sau trigliceride >250 mg/dl
    – Sedentarism;
    – Femei cu sindrom de ovar polichistic;
    – Alte condiţii clinice asociate cu insulinorezistenţă (de ex. acanthosis nigricans).
    „Persoanele cu diagnostic anterior de DZG vor fi testate cel puţin la 3 ani pe tot parcursul vieţii. La toate celelalte persoane, screeningul începe la vârsta de 35 de ani. Dacă rezultatele sunt normale, testarea trebuie repetată la fiecare 3 ani, dar testarea mai frecventă poate fi luată în considerare în funcţie de rezultatele iniţiale şi de statusul de risc“, menționează medicul specialist Bianca Făsui.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: