spot_img
12.2 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 1, 2024
Altele
    AcasăSocialCredincioșii comunei Fărcășești, duși la Mânăstirea Lainici

    Credincioșii comunei Fărcășești, duși la Mânăstirea Lainici

    Peste 150 de enoriași din comuna gorjeană Fărcășești au fost la sfârșitul săptămânii în excursie la Mânăstirea Lainici. Potrivit autorităților locale, localnicii au fost duși cu trei autocare, la lăcașul de cult situat în Defileul Jiului şi considerat de sute de ani liantul credincioşilor din Oltenia cu cei din Ardeal. „Credincioșii au participat la Sfânta Liturghie, care a fost continuată cu un Sfântul Maslu, unde au slujit șapte preoți, printre care și preoții din Fărcășești. Enoriaşii din Fărcăşeşti s-au bucurat că au putut participa la slujba Sfântului Maslu de la Mănăstirea Lainici, mai ales că mulți dintre ei nu au vizitat niciodată acest lăcaș de cult”, a declarat Dănuț Bălu, primarul comunei. Enoriașii s-au simțit mai mult decât onorați că au putut merge „în pelerinaj” la această sfântă biserică. „Am fost la Sfântul Maslu și datorită domnului primar a fost posibil acest lucru. Este binevenită o astfel de ieșire”, a spus un localnic. O altă localnică a declarat faptul că gestul venit din partea autorităților este unul mai mult decât îmbucurător. S-a făcut o excursie organizată de preoți și de domnul primar din Fărcășești. „Este un gest foarte frumos și îi mulțumesc pentru această excursie. Am avut prilejul să mă rog pentru sănătatea mea, a nepoților, a fraților, pentru toată familia”, a mai spus o localnică. Nu doar vârstnicii au parte de excursii, ci și elevii din comuna Fărcășești. Edilul șef a declarat că începând cu această săptămână se vor organiza o serie de excursii la București în cadrul cărora copiii vor vizita principalele puncte turistice ale capitalei. „Și pentru alte categorii sociale din comună o să urmeze excursii la București, la Casa Poporului, Grădina Botanică, începând cu data de 2 aprilie și până pe 5 aprilie 2012. Avem 8 astfel de excursii pentru elevii Școlii ‹‹Victor Popescu›› și Liceul Roșia Jiu, după care vineri, 6 aprilie 2012 , vom duce 200 de școlari la Teatrul Dramatic ‹‹Elvira Godeanu›› din Târgu-Jiu”, a declarat Dănuț Spiridon Bălu, primarul comunei Fărcășești. Pe lângă deplasarea la Mânăstirea Lainici, cei 150 de enoriaşi au beneficiat şi de o masă de post la unul din localurile din Târgu-Jiu, totul fiind suportat de către Primăria și Consiliul Local Fărcășești.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: