spot_img
17.2 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 1, 2024
Altele
    AcasăSocialInteresele romilor dezbătute, ieri, public, la Prefectura Gorj

    Interesele romilor dezbătute, ieri, public, la Prefectura Gorj

    Problemele cu care se confruntă comunitatea rromă, dar şi găsirea de soluţii au făcut astăzi obiectul întâlnirii dintre reprezentanţii rromilor din judeţ, lideri şi autorităţi. Lipsa locurilor de muncă, dar şi nevoia unui trai mai bun au fost principalele aspecte punctate la întălnire, de unde nu au lipsit nici sociologi.

    Întâlnirea tematică a fost iniţiată de liderul romilor gorjeni, Nelu Pavel, care spune că este nevoie de soluţii la problemele comunităţilor, dar unele care să antreneze şi autorităţile. De aceea se pune problema unei strategii în toate localităţile cu populaţie romă. Preşedintele Partidei Romilor, Nelu Pavel, spune că „am avut o iniţiativă de a realiza un studiu pentru a fi benefic pentru strategia 2012-2020 pentru grupurile vulnerabile între care se regăsesc şi romii şi acest studiu a fost realizat în 30 de localităţi din judeţ cu sondaje “la firul ierbii”, pentru a vedea exact situaţiile în care se regăsesc oamenii”, a declarat Nelu Pavel, preşedinte Partida Romilor.

    Vor să muncească, dar nu au unde

    Între nemulţumirile romilor din comuna Dăneşti, se regăsesc lipsa locurilor de muncă, dar şi a infrastructurii, a canalizării şi a modului cum le sunt rezolvate demersurile făcute la autorităţi. Reprezentantul comunităţii de romi din comuna Dăneşti mai spune că mulţi bărbaţi romi se văd nevoiţi să plece la muncă peste hotare, cu urmări pentru familii. Cel mai adesea de suferit au copiii, pentru că ajung în grija bunicilor sau rămân nesupravegheaţi. „Nu sunt locuri de muncă, eu personal am făcut un dosar la primărie şi au spus că nu au locuri dar pentru ei au, numai pentru romii din localitate, nu. Vorbim de discriminare, normal. Am facut sesizare şi la Prefectură, de unde nu a venit încă răspunsul”, a declarat Ilie Bambalău, liderul romilor din Dăneşti.

    Societatea are multe carenţe, care nu sunt doar ale romilor

    Sociologii observă o degradare a societăţii odată cu o polarizarea ei excesivă, iar cel mai mult şi repede au de suferit comunităţi precum cele ale rromilor. Un exemplu des întâlnit, cu implicaţii negative pentru societate este cultul sărăciei care câştigă tot mai mult teren. „Este în interesul României, nu doar al romilor. Copiii romi sunt copiii României, copiii majoritari sunt copiii României. Important este ca noi, cei care ne ocupăm de politici publice să identificăm copiii care provin din familii vulnerabile. Sunt sociolog de meserie şi urmăresc datele statistice nu numai pe comunitatea de romi, ci în general. Am observat că societatea este polarizată din ce în ce mai mult. Avem oameni mediocri, foarte mulţi, care trăiesc la limita bunului simţ şi care se mai gândesc să investească în educaţie şi sănătate, dar avem şi oameni care trăiesc de pe-o zi pe alta şi când au un ban nu se gândesc să investească în educaţie sau în sănătate”, a declarat George Rădulescu, sociolog.

    Perioada de interes: 15 ianuarie-30 aprilie

    În cadrul acestei dezbateri, Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – SASTIPEN a prezentat rezultatele unei analize sociologice realizate în perioada 15 ianuarie – 30 aprilie 2014, în 21 de localități din județul Gorj care au sos în evidență faptul că problematica romilor nu are dimensiune etnică, ci socială.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: