Alexandru Ionică și-a lansat, ieri, de Ziua Culturii Naționale, cartea de versuri „Scrisori sub lună nouă“. Lansarea de carte a avut loc la Centrul de zi „Christian“ din Târgu Jiu destinat persoanelor cu handicap. Alexandru Ionică este membru al centrului și chiar a format un cerc de folk, fiind îndrăgostit de chitară și poezie.
Versurile sunt răspândite pe două sute de pagini, „autorul lor fiind un cvasianonim, ultramodest, Getodacul, reprezentându-i cu mândrie pe cei care descindeau din stirpea Dacii liberi, aceia de dinaintea romanizării. Abia din ultimul catren aflăm identitatea reală a autorului cărţii epistolare, recte a poetului Alexandru Ionică, cel care semnează strofa dinaintea cuprinsului: «E scrisoarea mea de dinainte / Apoi voi pleca spre infinit, / Voi mă veţi găsi printre cuvinte/ Şi mă veţi ierta că v-am iubit!». Cele patru versuri din această strofă, pot fi interpretate şi evaluate critic ca o replică sau un epitaf, vădit testamentar, al poetului Alexandru Ionică, adresându-se poate chiar celor douăzeci şi unu autori cu prenume divulgat şi cu nume abreviate ale unor aprecieri exaltate, encomiastice. Potrivit înţelegerii şi interpretării noastre, Getodacul ar putea fi autorul cărţii Scrisori sub lună nouă, un posibil pseudonim admirativ şi simbolistic, iar Dacii liberi, ar fi editorii, strămoşii noştri ancestrali, geto-dacii admiraţi de Herodot, părintele istoriei, care afirma entuziasmat că sunt cei mai viteji şi drepţi dintre traci“, arată criticul literar și profesorul Ion Trancău.
Oana Camelia Şerban, profesor şi Doctor în filozofie, și-a prezentat concepția despre poezia luiAlexandru Ionică : „M-am întâlnit cu poetul Alexandru Ionică o singură dată, dar l-am ascultat de nenumărate ori. De ce? Pentru că l-am recitit cu atitudinea cercetătorului care caută să descoperă unitatea unui sistem al operei sale lirice, acolo unde temele recurente şi conceptele cheie ale poeziilor sale păreau să indice o omogenizare ideatică; l-am căutat cu ruşinea celui care descoperă, fără voia sa, tainele unui suflet care a scris pentru eliberare sau pentru consolările pe care le-a aşteptat şi nu le-a primit niciodată; l-am auzit tăcând acolo unde versul lui nu mai îndura recunoaşterea omului care obişnuia să fie în dosarele memoriei afective. (…) Cred că Alexandru Ionică e un psalmist autentic şi convins pentru a fi mascat ca Getodac, tot aşa cum îndrăznesc să cred că dând cititorului tot ce a avut mai intim şi mai bun din memoriile sale, se cuvine să se enunţe ca fiind cel ce este, omul zilelor, prietenilor, legămintelor şi iubirilor lui. E o mişcare de asumare care trebuie să fie acordată cu tradiţionalismul şi creştinismul care compun liniile de fugă ale tabloului nocturn şi epistolar pe care l-am luat de la capăt de multe ori până al reuşit să închei rândurile mele. Am curiozitatea de a descoperi poetul care nu mai scrie despre trecutul lui, omul descotorosit de amintiri, vizionarul care e prea timid să apară aici, într-o carte a nostalgiei“.
Daniel Andrei, șef al centrului “Christian” – Târgu-Jiu, a precizat că Alexandru Ionică a avut o contribuție benefică în privința activităților centrului: „Domnul Alexandru, aşa cum îi spun eu, a apărut în viaţa multor persoane cu dizabilităţi, inclusiv a mea, când sufletul şi mintea aveau nevoie de lumina cântecului şi-a poeziei. Mă inspiră cu un fel unic de rezonanţă a minții și sufletului prin versurile dedicate unor noi începuturi.
Alexandru Ionică a precizat că volumul este dedicat tuturor celor care l-au inspirat: „Dedic această trilogie celor care m-au inspirat şi s-au lăsat atinşi de cuvintele mele, de căutările mele, de scrisorile mele, celor care-au înţeles că deasupra este-un Dumnezeu al iubirii pe care-l căutăm mereu în vieţile noastre şi în fiecare dintre noi…“.
