În cea de-a cincea Duminică după Rusalii, am avut înaintea ochilor minții noastre pilda vindecării demonizaților din ținutul Gadarei, dovada de necontestat că Dumnezeu este cu noi și ne ajută întotdeauna să nu îngăduim niciunui demon să pătrundă în cămara sufletului și a trupului nostru, iar din întâmplările nefericite ale «prăpastiei iadului» să ieșim cu bine, ca să putem înțelege îndeaproape că sufletul unui om valorează mai mult decât o turmă de porci, că fiecare dintre noi, e bine să nu ne înfricoșăm de stihia păcatului, ci să-L urmăm cu încredere, prin iubire și ascultare pe Însuși Hristos-Dumnezeu, Cel Care a îndrăznit și a biruit lumea!
“Și de viem, și de ne mișcăm, și de murim, tot ai Domnului suntem”!
– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, dr. Irineu, în Duminica a cincea după Rusalii, știm că ați oficiat Sfânta Liturghie și slujba de resfințire a Bisericii Parohiei Steic, din Comuna Cătunele, cu hramul «Nașterea Maicii Domnului», pentru a desăvârși, așa cum se cuvine, împlinirea pastoral-misionară a unui an omagial binecuvântat al misiunii parohiei și mănăstirii, dar și pentru a ne umple cămara inimilor noastre cu balsamul înmiresmat al cuvântului de învățătură al Pericopei Evanghelice a Duminicii acesteia!
– Puterea Lui Dumnezeu face ca frământătura aceasta omenească, acest lut să fie transfigurat, să fie «schimbat» în așa fel încât frumusețea și Bunătatea Lui Dumnezeu să străbată întreaga noastră ființă omenească! Dar, pentru a ajunge acolo, avem nevoie de biserică. Pentru că numai în biserică ne naștem și creștem! Numai în biserică ne botezăm, numai în biserică ne spovedim și ne împărtășim, numai în biserică ne cununăm și numai în biserică suntem aduși pe ultimul drum, ca să trecem din lumea aceasta, să ne odihnim în cimitir, în locul de veci! Urmează ca acei care sunt după noi, să se îngrijească la parastase pentru ca sufletele noastre să se odihnească în pace. Deci, pentru toți, peste cei vii și peste cei morți, stăpânește un singur și unic Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos! Așadar, și de viem, și de ne mișcăm și de murim, tot ai Domnului suntem, cum ne spune Sf. Apostol Pavel, fiindcă El ne-a dat posibilitatea aceasta prin viața care este în noi și sălășluiește în noi veșnic!
– Rep. Așadar, prin tot ceea ce viem și existăm ca entități ființiale, noi însemnăm în totalitate «opera» creației Lui Dumnezeu!
-Pentru că nimeni și nimic altceva n-a putut contribui la alcătuirea noastră decât «lucrul» Lui Dumnezeu! El ne-a alcătuit cu mâinile Sale, pentru că spunem întotdeauna: «Mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit, înțelepțește-mă și voi învăța poruncile Tale»! Apoi, ne-a dat la fiecare în parte suflarea Sa dumnezeiască, sufletul pe care îl avem și datorită căruia noi trăim! Constatăm acest lucru, atunci când îi privim pe cei care se despart de noi, adică, mor și trec din lumea aceasta în lumea veșnică, vedem că le lipsește sufletul, sufletul care face ca omul să fie viu, să lucreze, să meargă și să se ostenească în lumea aceasta! Dar, cum este dat ca omul să nu zăbovească prea mult aici, în lume, întrucât firea noastră omenească este trecătoare și stricăcioasă, întrucât omul îmbătrânește și apoi devine neputincios, a făcut Dumnezeu ca, dezbrăcând trupul acesta, să trecem în viața veșnică, unde nu este întristare, nici suspin! Acolo, sufletul se va uni cu trupul, iar de data aceasta, vom avea un trup transfigurat, care nu mai are nevoie de mâncare și de băutură ca să se mențină în viață.
“Doamne, curățește-ne și ne ajută ca să putem trece cu bine aceste praguri ale vieții”!
– Rep. Am ascultat de multe ori îndemnul pe care l-ați adresat credincioșilor, tuturor celor prezenți la sfânta slujbă, să ne ferim de drăcuieli, de înjurături, să nu blestemăm, să nu ne urâm unii pe alții ca într-un «scenariu» al demonizaților!
-Pentru că toate acestea nu sunt altceva decât «armele» diavolului cu care ne vânează permanent, ca să ne ducă la întunericul cel mai din afară, la întunericul iadului! Întotdeauna, trebuie să zicem, în lupta cu el: «Doamne, izbăvește-ne de cel viclean! Doamne, curățește-ne și ne ajută ca să putem trece cu bine, toate aceste praguri ale vieții și să dobândim Împărăția Lui Dumnezeu»!
– Rep. Deci, trupul nostru nu poate avea «mireasma» vieții veșnice?
-Prin urmare, trupul Mântuitorului nostru Iisus Hristos este trupul dătător de viață, trupul care a rămas întotdeauna unit cu firea dumnezeiască, și nouă, în sfânta biserică, ni se împărtășește prin sfânta împărtășanie, prin preacuratele daruri din trupul și sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos! Astfel, că, prin El, avem viață veșnică, și cel care va mânca trupul Său și va bea sângele Său, va avea viață nemuritoare întrânsul!
– Rep. Hramul bisericii acesteia, vedem că ne poartă cu mintea și cu sufletul către Maica Domnului!
-Din toate pe care le trăim, întotdeauna Maica Domnului este în prim-planul vieții noastre și al mântuirii noastre, al vieții noastre, pentru că Maica Domnului este Maica Vieții! Dacă strămoașa noastră Eva a mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului și a încălcat porunca Lui Dumnezeu, a rămas muritoare, adică, a sfârșit pe acest pământ, și ea, ca și Adam și toți ceilalți, până la venirea Mântuitorului Hristos, până la pogorârea Lui în iad, toți au mers în întuneric! Deci, era nevoie ca o altă viață să ridice Dumnezeu, o altă Maică a Vieții, ca aceasta să fie cu adevărat aceea care va birui!
“Gândul omului păcătos e foarte apropiat de fapta păcătoasă, de păcat”!
– Rep. Demonizații din ținutul Gherghesenilor s-au însoțit mereu cu fapta păcătoasă?
-Gândul omului păcătos e foarte apropiat de fapta păcătoasă, de păcat! Pentru că întotdeauna inima lui este aplecată spre lucruri rele. Omul păcătos zămislește zi și noapte gânduri necurate în sufletul său, le crește în inima sa, și apoi cu voința și cu faptele sale, deodată le zămislește și le naște! De aceea, Psalmistul ne îndeamnă permanent: «În dimineți, voi judeca pe toți păcătoșii pământului, ca să nimicesc din Cetatea Domnului pe cei ce lucrează fărădelegea»! Deci, diminețile despre care vorbește Psalmistul, nu sunt altceva decât primele zămisliri ale păcatului, primii muguri, primele gânduri sau săgețile, primele săgeți înveninate ale satanei! «Voi judeca pe toți păcătoșii pământului», adică, voi judeca toate gândurile necurate care vin în inimă și în minte, «ca să nimicesc din Cetatea Domnului pe cei ce lucrează fărădelegea»! Psalmistul, cum vedem, vorbește despre Cetate, că este sufletul nostru!
– Rep. ÎPS Voastră, dacă în sufletul omului sălășluiește Dumnezeu, cum se face că sunt atâția «demonizați» în toate domeniile vieții sociale?
-Cetatea Domnului este înlăuntrul nostru, pentru că sufletul nostru este scaunul lui Dumnezeu! În noi S-a sălășluit Dumnezeu, pentru că așa cum spune proorocul: «Voi veni și voi locui în mijlocul lor! Ei vor fi poporul meu și Eu voi fi Dumnezeul lor»! Deci, în sufletul nostru este Dumnezeu, pentru că El, nu numai că ne creează, dar se și așează în noi, așa cum citim în Sfânta Evanghelie: «Cel care are poruncile mele și le împlinește, acela este care mă iubește, și Eu voi veni și voi locui în el, cu Tatăl și cu Duhul»! Deci, sufletul nostru este cămara Duhului Sfânt, e Templul Lui Dumnezeu, cum zice marele Pavel! De aceea, templul nostru nu trebuie să fie pângărit de gândurile necurate, că zice același Apostol: «Nu cumva, să faci templul tău lăcaș de destrăbălare al desfrânării»! Adică, mintea noastră să nu fie supusă ca să lucreze pentru patimi, pentru că mintea este întotdeauna aceea care se roagă Lui Dumnezeu! Să nu luăm mintea care se roagă Lui Dumnezeu și s-o amestecăm cu plăcerile și cu patimile omenești! Căci, ea nu va mai putea să se ridice la ceruri! Cel care are gânduri necurate de desfrânare, de mânie, de slavă deșartă, de mândrie, că e mai bun decât alții, că face un lucru mai bine decât alții, acela deja a îngropat mintea lui în păcat! Și astfel, putem vorbi și pe drept putem spune, că oamenii aceia au sufletele moarte!
“Viața nostră se petrece între două direcții sau între două puncte: casa în care locuim și Casa Lui Dumnezeu”!
– Rep. De ce simțim că Biserica este locul binecuvântat al tuturor căutărilor noastre?
-Pentru că Biserica devine Casa Lui Dumnezeu, devine Casa Tatălui Ceresc, și oricine intră în biserică și se roagă, primește răspuns cererilor, rugăminților și lacrimilor sale. Astfel că biserica este lăcașul cel mai îndrăgit și cel mai căutat de orice om credincios adevărat! Nu putem să-l asemănăm cu nimic dintr-o altă clădire din satul nostru, pentru că la biserică venim și ne botezăm, la biserică venim să ne spovedim și să ne împărtășim, ne cununăm, și la biserică venim pe ultimul drum la înmormântare, când ne ducem înaintea judecății Lui Dumnezeu, așteptând învierea morților și viața cea de veci!
– Rep. Putem vorbi de aceste ipostaze «dihotomice» ale vieții omului?
-Vedeți, viața nostră se petrece între două direcții sau între două puncte: casa în care locuim și Casa Lui Dumnezeu! Casa Lui Dumnezeu este cea pe care o căutăm întotdeauna și ne este casă pentru mulți ani! În Casa Lui Dumnezeu sunt pomeniți cei care au adormit! Așadar, în sfânta biserică, prin rugăciunile noastre îi aducem și îi facem prezenți pe strămoșii noștri și pe înaintașii noștri, care auzind rugăciunile noastre, se bucură și sunt împărtășiți și ei, de milostivirea Lui Dumnezeu! Deci, căutăm biserica, pentru că este mama noastră! Este aceea care se îngrijește pentru sufletele noastre, ne curățește prin «baia» spovedaniei și apoi ne împărtășește cu trupul și sângele Mântuitorului Iisus Hristos, ca să avem nemurire, viață veșnică și sălășluire împreună cu sfinții în Împărăția Cerurilor! Iată, prin urmare, că biserica ne amintește întotdeauna și ne pune în fața ochilor noștri, a conștiinței noastre și a sufletului nostru cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: «Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-mi urmeze Mie»!
– Rep. Bunurile materiale îl fac pe om să-și piardă uneori sufletul și să apară ca un demonizat al sorții?
-Cum ar putea, oare, cineva să gândească faptul că agonisind de pe pământ, din câmp bucatele vremelnice, să hrănească deodată sufletul său! Cum ar putea să gândească cineva ca să-și îmbrace sufletul său cu o haină pământească?
– Rep. Dar, totuși, faptele omului sunt și secvențe ale unei realități întrupate!
-Evident, că toate acestea le face prin trup, pentru că așa a vrut Dumnezeu, ca sufletul să se unească cu trupul, iar noi să facem parte și din lumea aceasta pământească, dar și din lumea cerească. De aceea, ne-a așezat ca să mergem, spre deosebire de viețuitoarele din jurul nostru, să mergem vertical, ca să avem mintea la Dumnezeu și picioarele pe pământ! De aceea, ne-a așezat ca să putem întotdeauna gândi spre ceruri, privi spre ceruri, și să înălțăm mintea întotdeauna spre Bunul Dumnezeu, așa cum ne învață întotdeauna Mântuitorul Iisus Hristos!
