spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitateRestaurant din Târgu Jiu, amendat cu aproape o jumătate de miliard de...

    Restaurant din Târgu Jiu, amendat cu aproape o jumătate de miliard de lei. Au fost găsite produse expirate

    Foto arhivă

    Un restaurant din municipiul Târgu Jiu a fost amendat cu aproape o jumătate de miliard de lei vechi de către reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj. aceștia au găsit produse cu termenul de valabilitate depășit, care erau oferite clienților: „S-a aplicat o amendă în cuantum de 45.000 lei la un restaurant, pentru identificarea în spațiile de depozitare ale unității a unor materii prime și ingrediente cu termen de valabilitate depășit: 14,824 kg produse alimentare, în valoare de 348,05 lei.   Sancțiune   complementară: reținere oficială și destinare către neutralizare controlată“, a transmis directorul executiv al DSVSA Gorj Sorin-Iulian Ștefănescu.

     

    Două unități tip fast-food, amendate

     

    De asemenea, inspectorii sanitar-veterinari au mai amendat două unități de tip fast-food din Târgu Jiu.

    „S-a aplicat o sancțiune de 10.000 lei la un fast-food, întrucât parte din produsele destinate comercializării(sosuri) nu prezintă elemente de identificare (data preparării și nr. lot). O altă amendă de 10.000 lei la un fast-food, întrucât o parte din materia primă nu prezintă elemente de identificare (origine, nr. lot, data producției)“, au mai transmis reprezentanți DSVSA Gorj.

    De asemenea, o brutărie a fost amendată cu 1.200 lei, întrucât o angajată nu a purtat echipament de protecție igienico-sanitară în timpul desfășurării activității de fabricare a pâinii și produselor de panificație.

     

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: