În satul Cartiu, al comunei gorjene Turcinești, obiceiul Pițărăilor se păstrează și în zilele noastre, chiar dacă există oarecare diferențe, față de cum se ținea cândva. Cum e acum, veți vedea în video care urmează, iar cum era cândva am aflat de la Maria Cartianu, cea care-i primește pe vizitatorii ce vin aici să viziteze Muzeul Casa Cartianu, fiind chiar nora ultimului urmaș al Cartienilor care a locuit în casă.
În prezent, în dimineața de Ajun de Crăciun, localnicii din Cartiu merg cu copiii la biserică să fie împărtășiți de către preot, cântă colinde și pun lumânări aprinse la mormintele celor duși din familia lor. Apoi, cu toții pleacă prin sat, în Pițărăi, sau Colindeți – cum se mai numește obiceiul. Oamenii merg în cete foarte mari, trec pe la porți, iar cei care locuiesc acolo îi așteaptă cu dulciuri, colaci, portocale și altele, după care pleacă și ei, la rândul lor, alăturându-se cetei, „în Pițărăi”.
Cartienii dădeau colaci „pistolniciți”, mere și nuci
Casa Cartianu din Cartiu (construită pe un nucleu de culă, în 1760, de către ceaușul Hristea Cartianu), care a fost preluată de Stat, și ține, din 1974, de Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, este locul unde obiceiurile de Crăciun se țineau cu sfințenie. Cinci generații ale Cartineilor au trăit aici. Boieri de baștină, cu funcții importante în Gorj (printre care ceauș, parlamentar, primari), Cartienii au fost mari iubitori ai tradițiilor locale, participând cu drag la acestea, alături de săteni. Maria Cartianu, nora ultimilor proprietari ai casei, ne-a povestit despre colacii „pistolniciți” făcuți pentru Pițărăi chiar de soacra ei, Maria, soția primarului Teodor Cartianu al comunei Cartiu (comună dispărută între timp, n.n.).
„Teodor Cartianu, sau Tudorică, cum i se spunea, și soția lui Maria au fost socrii mei, ultimii din familia Cartienilor care au locuit în casa care acum e muzeu, înainte să fie luată de Stat. În vremea lor, la Pițărăi se dădeau colaci pistolniciți, mere și nuci. Socrii mei dădeau cam 150 de colaci, cam atâția oameni veneau în Pițărăi. Noi ne ducem la Căminul Cultural, cei de pe linia noastră, așa cum făceau și socrii mei pe vremuri. Cred că vreo 10 vecini ne adunăm la Cămin și vin în Pițărăi nu numai oameni din sat, vin și din Turcinești, prieteni, cei plecați, care vin special acasă, să dea și să meargă în Pițărăi. Se dau de toate, acum. Normal, ar trebui să fie de post, dar se mai dau și de dulce. Eu am învățat de la mama mea că nu sunt primite, așa că dau de post. Anul ăsta dau portocale și turtă dulce.
Colacii pistolniciți se făceau în casă. Cât a fost în putere, îi făcea mama Lena, mama lui Tudorică, pe urmă i-a făcut soacra mea, Maria, soția lui Tudorică. Lângă casă era o cunie (bucătărie de vară, n.n.), era cuptorul de pâine și de cozonaci, acolo făcea colacii și îi ștampila pe fiecare cu pistolnicul (sau pristolnic cum i se spune în alte zone – obiect de lemn, ca o ștampilă, făcut special pentru colaci și prescuri n.n.). Îl mai am și acum…
Căminul cultural pe care-l avem în sat, unde dăm pițărăi cum făceau și pe vremuri oamenii dinaintea noastră, a fost făcut în timpul când socrul meu era primar. A fost până-n noiembrie ‘44. Ne povestea că cumnatul dumnealui, șeful poliției din Târgu Jiu, Ionescu, a zis, hai să lăsăm ceva comunei, hai să construim un cămin și, pentru că primarul a zis că n-are cu cine, că n-are oameni, cumnatul i-a spus că-i aduce deținuți. Așa a fost construit căminul cultural.” , povestește Maria Cartianu.
Postava porcului, la muzeu
De Crăciun, Cartienii sacrificau porci pe care-i creșteau în gospodărie, așa cum tot gospodarul făcea pe vremuri și încă se practică în România în zilele noastre, în special în mediul rural. În Muzeul Casa Cartianu există și acum postava de lemn pe care o foloseau Cartienii, o singură dată-n an, să pună carnea porcului la sare. Maria Cartianu ne-a spus și o istorioară care s-a păstrat peste generații: „Până să vină comuniștii, Cartienii aveau turmă de porci, de care avea grijă unul pe nume Văsîlan. Și, ca să vă spun o poveste pe care am aflat-o din familie, s-a dus Văsîlan cu porcii în pădurea Baroana, cum urci drumul către Rugi, a pierdut porcii și a venit acasă fără ei. Când l-au întrebat ai casei unde sunt porcii, el a zis: ’Auzi, cucoane, nu zâci bodeaproste că venii eu acasă? Se făcu drum în față, dum în spate, la stânga, la dreapta, eu cum să mai știu să mai vin acasă?’ Au venit și porcii, singuri, mai târziu, că știau mai bine drumul decât Văsîlan, dar povestea a rămas. Da, erau alte vremuri, creștea familia porci, tăia, mai și vindea, făcea petreceri mari… A treia zi de Crăciun era masa finilor. Veneau la prânz cu ploconul, erau așezați la masă, apoi veneau și seara și se punea masa din nou. Erau mulți fini, moșteniți de generații, că multă lume îmi zice nașă prin sat.”
Maria Lătărețu cânta în curtea Casei Cartianu, de sărbători
Casa Cartianu a fost mereu un pol de atracție pentru zonă, mai ales de sărbători. Se făceau petreceri cu fini, cu prieteni și chiar hora satului, la care erau invitați lăutari vestiți. În cartea „De neamul Cartienilor”, Zenovie Cârlugea scrie despre faptul că aici a cântat chiar și Maria Lătărețu: „Marile sărbători ale calendarului nostru creștin nu treceau, la Cartiu, fără a fi marcate în familii fie ele oricât de modeste. În privința celor înstărite, invitații erau mai numeroși (…) la Casa din Cartiu, la masa stropită cu vin și bucate, începeau să cânte și lăutari celebri, veniți mai de departe. Cântăreața ce cu drept cuvânt a fost numită ‘privighetoarea Gorjului’, Maria Lătărețu, venea des la Cula de la Cartiu.”
„La începuturile carierei, Maria Lătărețu venea cu taraful aici, să-i cânte lui Tudorică, iar el mi-a povestit că rupea hârtia de 50 de lei în două jumătăți, îi dădea jumătate când începea să cânte și jumătatea cealaltă când considera că-i ajunge cât i-a cântat. I-a făcut și un cântec socrului meu: ‘Hai di, di, Murgule di/Pân’ la mândra peste Jii/ Să mă duci pe Cărtior/Pe unde mi-e mie dor’.” povestește Maria Cartianu.
Obiceiuri ce încă se păstrează, pe alocuri
Am reușit să facem un arc peste timp, legat de obiceiul Pițărăilor la Cartiu. În întreaga Oltenie sunt, încă, multe obiceiuri ale Sărbătorilor de Iarnă, care diferă de la o zonă la alta, sau sunt păstrate diferit, față de trecut. Din păcate, însă, sunt zone în care acestea nu se mai păstrează deloc. Totuși, acolo unde obiceiurile n-au dispărut, colindătorii sunt așteptați cu bucurie.
„Colindătorii aduc un ritual apotropaic, adică aduc binele și înlătură răul, îl sperie pe Aghiuță. De aceea colindătorii, Pițărăii în cazul de față, sunt, întotdeauna, așteptați, primiți, cu cea mai mare bucurie. Sunt diferite obiceiuri, în diverse zone și nu mă pot hotărî care sunt mai frumoase. În unele localități, Pițărăii sunt primiți pe seară, dar semnatica este aceeași. La Cărbunești Sat se fac focuri de Pițărăi, de exemplu, obiceiul diferă de la o zonă la alta.
La Runcurel, în Mătăsari, se merge în Pițărăi, mai întâi la cimitir, unde sunt colindați morții și li se lasă colinde, pe tot timpul anului, la mormânt, iar cu cât crucile au mai multe colinde, înseamnă că mortul are mai mulți nepoți. Colinda este, de fapt, un băț de alun jupuit de coajă, care se înfășoară în fâșii de coajă de tei, în spirale încrucișate, se afumă, după care fâșiile se desfac și rămân linii și romburi albe sau afumate. Sunt zone din Oltenia în care cu colinda se vrăjea în foc, în jarul proaspăt. Colindătorii alergau de la o casă la alta și primul care ajungea la următoarea casă era primit la soba din casă și ‘vrăjea’, scormonind în jarul proaspăt cu colinda și începând un descântec: ‘Câte pene pe cocoși/Atâția copii frumoși/Câte țigle sunt pe casă/Atâția copii la masă/Porcii grași și unsuroși/Să mănânce oamenii sănătoși’ și așa mai departe. La Padeș sunt Pițărăii cu Măști, care sperie spiritele rele. Se mai merge cu Vicleiul, de exemplu la Bolboși. Într-un teatru de păpuși, cu care merg aduții sau flăcăii mai mari, sunt satirizate anumite defecte ale sătenilor, lenea, băutul peste măsură, de exemplu. Apoi, în Oltenia, este Steaua, în seara de Ajun, Plugușorul, Capra, Ursul, în noaptea de Anul Nou, iar Sorcova, ultimul obicei al Sărbătorilor de Iarnă, în prima zi a anului care urmează, pe 1 ianuarie. Sunt multe, dar primul obicei, care deschide alaiul Sărbătorilor, rămâne Pițărăii. E bine că se păstrează la Cartiu și în multe localități, chiar și în centrul Târgu Jiului, pe Insuliță. Din păcate, însă, în multe zone, obiceiurile de Sărbători s-au pierdut, de-a lungul anilor” a precizat prof. dr. în istorie Albinel Firescu, șef Secție Artă și Etnografie din cadrul Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, într-o emisiune de la Impact TV.
