Sediul Prefecturii Gorj a fost pichetat de 15 salariaţi ai Sucursalei Gorj a Hidroelectrica, nemulţumiţi de decizia luată cu privire la privatizarea companiei prin listare la bursă, în paşi succesivi, până la cedarea pachetului majoritar. Liderul de sindicat Decebal Sulea a declarat că prin aceste pichetări se doreşte a se convinge factorii decizionali cu privire la înstrăinarea potenţialului hidroenergetic amenajat al României.
Asemenea tuturor oraşelor în care funcţionează Sucursale ale Hidroelectrica şi la Târgu-Jiu o parte din salariaţii companiei au protestat faţă de decizia de privatizare a pachetului majoritar. Unul din salariaţii veniţi la pichetare în Piaţa Prefecturii a declarat că „protestează împotriva managementului privat, a vânzării pachetului majoritar de acţiuni. Pierdem rând pe rând din patrimoniul statului şi avem o teamă şi pentru locurile de muncă”. Un alt angajat a declarat că prin acţiunile de pichetare se încearcă oprirea vânzării pachetului majoritar de la Hidroelectrica. „Dacă stăm bine şi vedem nu mai sunt multe capacităţi în România de vânzare. Dacă vindem şi energia, ce ne mai rămâne? Judeţul nostru este unul energetic”, a mai spus salariatul în cauză.
Sulea: „Se înstrăinează potenţialul hidroenergetic”
Preşedintele Sindicatului Hidrosind Decebal Sulea a declarat că se încearcă convingerea factorilor cu privire la înstrăinarea potenţialului hidroenergetic al ţării. „Prin vânzarea pachetului majoritar al Hidroelectrica, statul român va avea de pierdut. Se va ajunge la înstrăinarea potenţialului hidroenergetic amenajat al României”, a mai declarat liderul de sindicat. De altfel, acesta speră ca prin adresele înaintate preşedintelui Traian Băsescu, premierului Răzvan Ungureanu şi Ministrului Economiei se va reuşi salvarea companiei. În documentele înaintate, liderul de sindicat arată factorilor decizionali că Hidroelectrica generează siguranţă în sistemul energetic naţional vis-a-vis de dezvoltarea sectorului eolian, dar şi că amenajarea potenţialului hidroenergetic s-a realizat cu mari sacrificii. De altfel, Hidrosind a înaintat Consiliului de Administraţie o invitaţie prin care solicită o întâlnire pentru a se dezbate probleme importante precum şi aceea prin care sindicatul se opune privatizării a 51% din Hidroelectrica. De asemenea, liderul de la Hidrosind consideră că soluţia de instituirea a managementului privat este nepotrivită şi ineficientă. Prelungirea contractelor bilaterale de furnizare a energiei electrice încheiate de Hidroelectrica în afară de OPCOM, este o altă problemă, pe care liderul de sindicat o consideră nelegală. Deşi la pichetare au participat o parte din salariaţii sucursalei, activitatea nu a fost afectată acţiunea de protest. Preşedintele Decebal Sulea a mai precizat că acţiunile de protest vor continua pe 4 aprilie, în faţa sediului Ministerului Economiei.