spot_img
14.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEconomicMii de euro pentru perimetre de exploatare

    Mii de euro pentru perimetre de exploatare

    Primarul localităţii Slivileşti, Sorin Bucurescu, a cerut sprijin Consiliului Judeţean Gorjm în vederea refacerii drumului ce face legătura între Miculeşti și municipiul Motru. Starea dezastruoasă a drumului se datorează microcarierelor din zonă, care exploatează cărbunele și pe care-l transportă cu autocamioane, după cum a mai spus primarul comunei.

    În judeţul Gorj funcţionează şapte microcariere iar două din ele sunt întâlnite pe raza localităţii Silivileşti, conform informațiilor furnizate de Agenția pentru Protecția Mediului Gorj. Una dintre acestea îşi are activitatea chiar în apropierea drumului ce face legătura dintre comuna Slivileşti cu municipiul Motru. Surse din sistemul minier susţin că în general, microcarierele exploatează cărbunele din straturile aflate la suprafaţă iar când vine vorba să redea terenurile în circuitul agricol, acest lucru nu se realizează la standardele impuse de legislaţie. Problemele sunt multe iar când vine vorba de zăcămintele de cărbune, cei interesaţi din mediul privat ştiu întotdeauna unde sunt cele mai bune straturi de cărbune. Aceleaşi surse au mai confirmat faptul că se obţin bani frumoşi de către persoane din sistemul minier, dar şi de către cei ce nu mai activează în domeniu, în urma vânzării de hărţi cu perimetrele de exploatare. Astfel, se pare că pentru un milion tone cărbune presupus a se afla în rezervă, cel care vinde harta primeşte 10.000 de euro. Mai mult decât atât, în general, cei care conduc lucrările de exploatare în microcariere sunt foşti salariaţi din sistemul minier, care cunosc foarte bine activitatea.

    Bucurescu: „Drumul este deteriorat”

    La Slivileşti, acolo unde funcţionează astfel de mici unităţi private miniere, zona este dezolantă iar autorităţile locale privesc cu îngrijorare la urmări. Primarul localităţii, Sorin Bucurescu, recunoaşte faptul că aceste microcariere înseamnă locuri de muncă create, dar pe de altă parte este nemulţumit de starea dezastruoasă a drumului ce face legătura între Miculești și Motru. Autorităţile consideră că starea jalnică a drumului se datorează camioanelor ce transportă zilnic cărbunele. „Dacă ţinem cont de faptul că se creează locuri de muncă este foarte bine. Dar, dacă ţinem cont de faptul că transportul cărbunelui se face auto este un dezavantaj. Transportând în fiecare zi drumul s-a deteriorat”, a declarat primarul din Slivileşti. Acesta este şi motivul pentru care primarul din Slivilesti a cerut vineri sprijinul Consiliului Judeţean. „Am venit să cer sprijinul la Consiliul Judeţean, să facem un proiect de betonare a sectorului de drum ce face legătură între Miculeşti şi Motru”, a mai spus edilul comunei. În prezent, microcarierele sunt considerate o afacere bănoasă şi asta ca urmare a faptului că exploatează cărbunele la costuri mult mai mici decât cele înregistrate de carierele de mare capacitate. De altfel, nimic nu mai trebuie să ne mire în condiţiile în care chiar un parlamentar al judeţului Gorj are utilaje închiriate la o microcarieră.

    Călinoiu: „Este transport agabaritic”

    Nemulţumit este şi preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, care a declarat că este obligatoriu pentru toţi cei care exploatează să refacă terenurile şi să le lase pregătite pentru a fi redate în circuitul agricol. „Din păcate la noi nu se întâmplă acest lucru şi nu mai trebuie să ne mire de ce avem alunecări de teren sau scufundări de sate. Se transportă agabaritic iar drumul de la Miculeşti este distrus. Noi nu îl vom prelua până nu va fi refăcut aşa cum se impune”, a mai declarat şeful Consiliului Judeţean Ion Călinoiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: