Un spion şi un cioban

Primul ministru al Guvernului României, Mihai Răzvan Ungureanu şi europarlamentarul Gigi Becali s-au făcut remarcaţi în aceste zile în zonele în care zăpada a acoperit casele oamenilor, ţinându-i prizonieri şi într-o stare de disperare. Primul care a ajuns acolo a fost premierul. Nici nu a păşit bine pe zăpada aia blestemată, că a şi plâns de mila militarilor şi jandarmilor care munceau la deszăpeziri, şi s-a supărat foc, pentru că locatarii caselor nu ieşeau afară să participe la deszăpezire, măcar pe la porţile lor şi că lenea nu ar mai trebui plătită. A avut de la cine să înveţe în materie de mustrat la sinistraţi… Întreaga presă, opoziţia şi nu numai, i-au şi sărit în cap premierului pentru gafa pe care a făcut-o, acuzând nişte bieţi oameni care de zile întregi au stat nemâncaţi, nebăuţi (poate) şi cu frica în oase, că nimeni nu le va sări în ajutor, şi vor muri blocaţi în propriile case. Printre ei mai erau şi bătrâni şi bolnavi, oameni fără medicamente. Lăsând răutăţile la o parte, trebuie să ne dăm seama şi să recunoaştem că oricât de spion ar fi el, la bază, premierul nu s-a referit la acele categorii de oameni, oarecum neputincioşi, sau chiar neputincioşi. Poate că un „binevoitor” l-a sfătuit procedeze astfel, iar el, fără experienţă „a luat-o”. Printre cei care l-au criticat, bine, ceva mai blând, a fost şi Gigi Becali. Sâmbătă noaptea, europarlamentarul a plecat din Pipera, pentru ca duminică dimineaţa să ajungă în Piaţa Prefecturii din Focşani, judeţul Vrancea. După cum se ştie, nu cu mâna goală, ci cu utilaje de mare tonaj pentru deszăpeziri, cu sute de lopeţi, cu alimente, cu cisterna cu combustibil, cu bani, cu cojoaca de baci, de sezon, cu multe altele. Acolo, ştiut şi garantat era că îl aşteaptă vreo trei, patru mii de vrânceni cu lopeţi, hotărâţi să se înroleze în oastea lui Becali, spre a face minuni prin satele de sinistraţi. La revărsatul zorilor, când a văzut că în loc de trei, patru mii, erau doar vreo 30 – 40 de lopătari, latifundiarul s-a întors către microfon şi a glăsuit că „are dreptate Ungureanu …”. Cu o oaste restrânsă numeric, Războinicul Luminii a descins totuşi prin locurile urgisite, pe unde cu secole în urmă, Ştefan cel Mare (şi mai puţin sfânt), repurta victorii de răsunet. Oastea s-a mai îngroşat, ajungând la vreo 200 de oşteni. S-au chitit pe treabă cu lopeţile aduse de conducătorul lor. Când s-a sunat de-o pauză de-un pahar, la cârciuma din sat, oştenii au mers acolo co „armele” după ei. Când s-au întors înapoi la câmpul de bătălie, vreo 20 de oşteni nu mai aveau „armele”. Nu că îi dezarmaseră otomanii, dar le dăduseră pe un pahar de băutură la cârciumă! Atât i-ar fi trebuit lui Becali, să facă gălăgie, sau vreun cuvânt ne la locul lui, că ar fi sărit toţi pe el, mai dihai ca pe neexperimentatul premier.