spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesCONTRADICȚII Primarii racolați în filmul lui Iordache fac un pas în spate

    CONTRADICȚII Primarii racolați în filmul lui Iordache fac un pas în spate

    Un film de un minut jumate, care-l înfățișază pe șeful PNL Gorj, Ion Iordache, așteptând bătăile în ușă a patru primari PSD, a apărut atât în presa locală cât și în cea centrală, dovadă că și-a atins scopul de a atrage atenția opiniei publice. Scenariul filmului nu prea bate, însă, cu realitatea, pentru că, deși primarii spun cu gura lor, în film, (conform scenariului) că au venit la PNL, astăzi s-a dovedit că nu au plecat din PSD. Motivele pentru care au acceptat, totuși, jocul lui Iordache, sunt diferite.

    „Am vrut să văd ce vrea electoratul, iar electoratul vrea PSD”

     Primarul comunei Ionești, Sorin Lambu, părea destul de convingător când și-a rostit replica: Domnule președinte, atât eu cât și locuitorii comunei Ionești vă respectăm prea mult, ca să putem face parte din altă echipă.” Cu toate acestea, când a fost să vorbească despre motivul pentru care a ajuns actor în filmul cu pricina, acesta ne-a declarat că nu a făcut altceva decât un sondaj, să vadă ce doresc ioneștenii, după care le va urma dorința. Iar majoritatea celor care l-au sunat, după evoluția sa, i-au spus că nu le place PNL-ul: „Eu am făcut chestia asta pentru electoratul meu de la Ionești, să văd ce părere are. Eu îmi ascult electoratul și fac numai ce îmi inspiră electoratul majoritar. De ieri până astăzi, m-au sunat vreo 70-80 de persoane și… nu prea le place PNL-ul. Nu vorbim de oameni, vorbim de partide. Deci, înclinația lor actuală, în jur de 75-80%, spre PSD este, sondaj pe real. Partide sunt multe, putem să ne afișăm cu toate, dar, decoamdată, decizia este să rămân în PSD, așa vrea electoratul. Și care m-au votat și care nu m-au votat mi-au spus asta. Am apărut în spot să văd ce partide mai vor oamenii. Eu respect decizia electoratului, iar acum decizia electoratului este PSD. Oricum, nu plecasem, pentru că nu permite legea, mi-aș fi pierdut mandatul.” a declarat Sorin Lambu – primarul comunei Ionești.

    „Nu am plecat niciunde, e doar o alternativă pentru 2024”

     La rândul său, primarul comunei Prigoria, Lucian Goață, deși în film spunea că a venit la PNL, a infirmat acest lucru, când i-am cerut un punct de vedere oficial. „Nu am plecat niciunde, eu sunt tot aici și e doar o alternativă pentru alegerile din 2024. O alternativă pentru dezvoltarea comunității după 2024. Deocamdată eu sunt aici, la PSD, lăsăm timpul să decidă. Mai e un an până la alegeri, mai sunt multe de făcut în comună, e doar o alternativă pentru anul 2024.” a repetat Lucian Goață, primarul comunei Prigoria.

    Cât despre exprimarea din film, acesta spune că este doar o interpretare a unui scenariu. „Bună ziua, domnule președinte! Am venit să mă alătur echipei domneavoastră.”, spune Goață în filmul lui Iordache. Iată, însă, punctul său de vedere legat de cele spuse în film: „Dacă aveți ceva cu spotul, vorbiți cu cei care l-au făcut, nu l-am făcut eu (scenariul, n.r.). Eu sunt aici la PSD, am spus, spotul e o alternativă care trebuie luată în calcul pentru dezvoltarea comunității în 2024. Vreau mai multe proiecte. Pe cele pe care le-am obținut până acum le-am obținut eu. M-a ajutat și PSD-ul, dar le-am obținut eu, am muncit până acum, nu am stat să-mi dea cineva și de acum vreau mai multe. Dar, timpul le rezolvă pe toate.”  a mai spus Goață.

    I-a promis că-i bagă gaze

    Dacă ar fi să ne luăm după scenariul filmului,  primarul comunei Urdari, Mihai Calotă, e de mai mult timp în PNL, deși e primar PSD. Iată ce spune acesta în film: „Vă salut, domnule președinte! Sunt aici pentru a continua alături de echipa PNL Gorj”.

    Calotă ne-a declarat că a apărut alături de Iordache pentru că PSD-ul nu l-ar fi susținut să câștige proiectul pentru alimentarea cu gaze, dar că ar fi rezolvat, deja, cu Iordache. Cu toate acestea, el recunoaște că nu a semnat contractul de finanțare, dar susține că mai sunt puține demersuri de făcut.

    „Am plecat datorită faptului că, atunci când s-au împărțit comunele care iau gaze, Urdariul n-a fost pus pe listă și asta m-a făcut să plec. Nu au nevoie de noi, plecăm, de ce să stăm la oamenii care nu pot să ne ajute, sau ce problemă au avut dânșii. Dânșii au împărțit. Fiecare a avut un buget, PNL-ul un buget, PSD-ul un buget. Dânșii (PSD, n.r.) au dat la comunele la care au dorit, peste Urdari au trecut. Dar am rezolvat-o cu domnul Iordache, îmi dă din bugetul PNL-ului. Va avea gaze toată comuna. Urmează să fie semnată de domnul președinte Iohannis Hotărârea de Guvern și semnăm contractele de finanțare.” a declarat primarul comunei Urdari, Mihai Calotă. Chiar și acesta, însă, este în continuare la PSD, pentru că nu a fost dat afară din partid, ca să-și poată continua mandatul, așa cum spune legea, iar dacă pleca din proprie inițiativă își pierdea automat mandatul, deci acum n-ar mai fi primar.

    Al patrulea primar din filmul lui Iordache, Viorel Rotaru de la Bolboși, nu a dorit să-și prezinte punctul de vedere, în legătură cu această apariție.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: