spot_img
9.4 C
Târgu Jiu
duminică, septembrie 15, 2024
Altele
    AcasăActualitateUltimele probe, înainte de repornirea grupului 5 de la Termocentrala Rovinari

    Ultimele probe, înainte de repornirea grupului 5 de la Termocentrala Rovinari

    Se fac ultimele probe pentru punerea în funcțiune a grupului energetic numărul 5 de la Sucursala Electrocentrale de la Rovinari. Conform unor anunțuri venite din partea ministrului Energiei, Sebastian Burduja, grupul energetic 5 este în probe de câteva săptămâni.
    În mod normal, dacă nu vor fi probleme, blocul energetic ar trebui să fie pus în funcțiune până la finalul acestei luni. Așadar, cel puțin teoretic, ar trebui să fie înregistrată o creștere a producției de energie pe bază de cărbune. Rămâne însă de văzut, dacă la nivelul Complexului Energetic Oltenia va exista și o cantitate suficientă de cărbune pentru a funcționa cu un grup energetic în plus.
    Pe de altă parte, un lider de sindicat trage un semnal de alarmă, cu privire la funcționarea a trei grupuri energetice, simultan, la Sucursala Electrocentrale de la Rovinari. Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului „Energia”, din cadrul Termocentralei Rovinari, susține că legislația nu permite funcționarea cu 3 blocuri energetice la sucursala amintită, ci numai cu două blocuri. Prin urmare, în timp ce se va funcționa cu două grupuri, al treilea ar trebui să fie în rezervă și pus în funcțiune în cazul în care unul dintre cele două va fi oprit.
    „Toată lumea vorbește despre funcționarea grupului energetic numărul 5. Vedem cum va funcționa și cât și cum. O să vedem dacă se permite funcționarea cu 3 grupuri energetice la Rovinari. Oricum, prin lege, acolo sunt prevăzute să mai rămână numai două grupuri.”, conform lui Manu Tomescu, lider de sindicat la Complexul Energetic Oltenia și angajat al Termocentralei de la Rovinari. Cert este că de la 1 ianuarie 2026, la nivelul Complexului Energetic Oltenia ar trebui să mai rămână numai 3 grupuri energetice pe bază de cărbune. Două vor fi la Rovinari și unul la Turceni. Planul de restructurare menționează însă faptul că grupurile pe cărbune și carierele miniere vor intra toate în rezervă și vor funcționa numai la solicitarea Ministerului Energiei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!