spot_img
8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăHeadlines“Solidari indiferent de granițe”. Ucrainienii au nevoie de sânge!

    “Solidari indiferent de granițe”. Ucrainienii au nevoie de sânge!

    Gorjenii sunt așteptați să vină în sprijinul cetățenilor ucrainieni pentru a dona sânge.  Campania derulată la nivel național se aplică și la Gorj.

    “Vă așteptăm să fiți solidari cu toți cei ce au nevoie de sânge, indiferent de granițe!”, este mesajul transmis de Centrul de Transfuzie Sanguină Târgu Jiu. Campania se desfășoară până pe 11 martie.

    “Dacă alegeți să donați sânge, potrivit Institutului Național de Hematologie Transfuzională, trebuie să fiți odihniți și bine hidratați, să nu fumați cu o oră înainte de donare și să nu consumați alcool, grăsimi, dulciuri concentrate, să nu luați medicamente (aspirină, anticoagulante, antidiabetice, etc) și să aveți un act de identitate cu dumneavoastră. Se recoltează sânge persoanelor sănătoase, cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani, la un interval de minimum două luni între donările de sânge total, fără a depăși 5 donări pe an pentru bărbați și 4 donări pe an pentru femei”, este mesajul transmis de Ministerul Sănătății.

    Și instituțiile se mobilizează pentru a dona. Angajații Prefecturii Gorj se numără printre primii voluntari. ”Am avut o discuție cu structurile militarizate. Urmează să ne comunice  câți voluntari pentru donarea de sânge. Noi ne-am mobilizat, în aceste două săptămâni, începând de ieri, la Centrul de Transfuzii Sanguine din Târgu Jiu este un program extins. Vorbim de intervalul orar 07:30-17:30. Se pot primi undeva la până 50 de donatori pe zi. Putem merge să donăm și să ajutăm cu sânge în zona de conflict. Sunt foarte mulți oameni răniți și este nevoie de sânge. Trebuie să-i ajutăm”, a declarat prefectul Marcel Iacobescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: