Termocentrala Doicești

Vechea termocentrală de la Doiceşti (județul Dâmbovița) este cea mai bună locaţie pentru primul reactor de mici dimensiuni (SMR) din România, a anunţat, luni, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Amplasamentul a fost identificat în urma unui studiu aprofundat realizat cu fonduri în valoare de 1,2 milioane de dolari primite de Nuclearelectrica la începutul anului 2021, în cadrul unui grant oferit de USTDA, pentru a identifica și evalua diferite soluții, pentru implementarea reactoarelor modulare mici în România.

”A obținut toate calificările”

Fosta termocentrală de la Doicești “a obținut toate calificările în ceea ce privește securitatea, fiind considerat adecvat în această fază conform criteriilor de proiectare și principiilor de securitate ale reactoarelor modulare mici NuScale”, a declarat Cosmin Ghiță, CEO Nuclearelectrica.

„Implementarea reactorului modular de mici dimensiuni NuScale pe amplasamentul de la Doicești va avea beneficii dovedite în materie de securitate energetică și de mediu, prin generarea de energie sigură, stabilă, accesibilă și curată, fără emisii. În plus, proiectul va aduce beneficii socio-economice directe comunității pe care o deservește și va genera prosperitate continuă pentru industria și economia regională. Le mulțumesc partenerilor noștri americani pentru că au sprijinit și au susținut programele nucleare din România, un parteneriat strategic bilateral început în anii 1980”, a declarat ministrul Popescu.

Virgil Popescu participă la o conferință de presă organizată de Ambasada SUA, referitoare la progresele României în ceea ce privește includerea tehnologiei reactoarelor de mici dimensiuni (SMR) în strategia energetică națională.

Oprită în 2012

CET Doiceşti a fost una dintre cele mai performante termocentrale din România, care utiliza cărbune inferior, lignit, provenit de la exploatările miniere din Şotânga, Filipeşti, Ceptura, Câmpulung. Termocentrala livra energie electrică în sistemul naţional prin două linii de 220 KV.  Terenul Termocentralei se întinde pe suprafaţă de 40 de hectare.

Termocentrala Doiceşti, dată în funcțiune în 1953, a fost oprită total din 2012 şi vândută în vara anului 2014.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.