spot_img
10 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 15, 2024
Altele
    AcasăEconomicApreciere minimă a leului

    Apreciere minimă a leului

    După cinci şedinţe consecutive de depreciere, tendinţă care s-a amplificat la sfârşitul săptămânii trecute după o perioadă relativ lungă de stabilitate, ieri leul a înregistrat o şedinţă de creştere, cea mai importantă fiind înregistrată în cazul dolarului. Conform dealerilor, BNR şi-a făcut simţită constant prezenţa din momentul în care euro a atins noi maxime istorice, pentru a bloca o eventuală testare a pragului de 4,4 lei, care ar crea mari probleme economiei cât şi populaţiei, în special celor care au credite în valută. Ieri cursul euro a scăzut de la maximul istoric de 4,3794 la 4,3780 lei, profitând de aprecierea monedei unice faţă de cea americană, în contextul reducerii aversiunii faţă de risc pe pieţele internaţionale. Şedinţa s-a deschis la 4,3770 – 4,3780 lei, în scădere uşoară faţă de luni seară. După atingerea unui minim de 4,3765, euro s-a stabilizat la 4,3780 – 4,3790 lei, volumele de tranzacţionare revenind la cote reduse, semn că marcarea profiturilor a mulţumit investitorii, iar leul ar putea să se întărească în şedinţele următoare. Chiar dacă euro pare pregătit să cocheteze cu pragul de 4,4, după ce pe pieţele internaţionale a fost atins cel de 4,39 lei, nu au apărut analize pesimiste. Astfel, prognoza celor de la Erste pentru finalului anului se menţine la 4,32 ca şi cea a Raiffeisen de 4,3 lei. Dolarul a coborât cel mai mult, de la 3,3267 la 3,3159 lei, datorită deprecierii lui faţă de euro, iar francul elveţian a scăzut de la 3,6309 la 3,63 lei. În piaţa futures de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe iunie la 4,3674 – 4,37 lei, semn că investitorii de aici mizează pe aprecierea leului. Monedele din regiune se depreciau faţă de euro, scăderile fiind de până la 0,7%, cea poloneză coborând de la 4,11 la 4,136 zloţi, cea maghiară stagnând la 289,1 – 290,4 forinţi. Perechea euro/dolar revenea ieri peste pragul de 1,32, maxim 1,3243, după ce pe pieţele asiatice se situa la 1,3174 dolari. Uncia de aur se tranzacţiona la Sibiu la 1.642,6 – 1.654,8 pe aprilie şi 1.649,5 dolari pe iunie, iar euro fluctua pe iunie între 1,318 şi 1,324 iar pe septembrie între 1,3191 şi 1,3243 dolari. Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: