Aproximativ 200 de salariați de la cariera Jilț Nord din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) au refuzat să intre la lucru, în schimbul I, în această dimineață.
Minerii solicită un adaos salarial de 500 de lei și aplicarea Legii 197 din 2021, care prevede pensionarea la vârsta de 52 de ani lucrătorilor din producție, beneficiari de condiții speciale.
Deputatul USR Radu Miruță a postat un mesaj pe pagina de Facebook în care atenționa că este posibil ca luni să se intre în grevă generală.