spot_img
11 C
Târgu Jiu
duminică, mai 12, 2024
Altele
    AcasăPoliticWeber: ”nu sunt de acord cu interzicerea creșterii animalelor în gospodăriile românești”

    Weber: ”nu sunt de acord cu interzicerea creșterii animalelor în gospodăriile românești”

    Propunerea legislativă privind exploataţiile de creştere a suinelor şi de combatere a pestei porcine în România a trecut de Senat.

    Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a emis un set de reguli mai STRICTE pentru crescătorii de porci. Astfel, potrivit formei adoptate în Senat, creșterea porcilor poate fi făcută de persoane fizice, în cadrul exploatațiilor non-comerciale de subzistență, înregistrate în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor – SNIIA, care cresc maximum 5 porci.

    Mihai Weber, președinte PSD Gorj, a reacționat: ”Creșterea porcilor în gospodării face parte din tradiția poporului nostru, iar noi, parlamentarii PSD, nu ne vom opune NICIODATĂ acestui lucru. Am fost și vom fi întotdeauna aproape de țăranul român.

    Având în vedere virulența cu care pesta porcină a atacat acest sector animalier, cu toții ne dorim să protejăm crescătorul tradițional, dar și pe marii fermieri, care au închis porțile fermelor din cauza pestei porcine.

    Personal, nu sunt de acord cu interzicerea creșterii animalelor în gospodăriile românești și voi susține întotdeauna cauza oamenilor simpli și onești, menținând, totodată, siguranța în care sunt crescute aceste animal”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: