spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
duminică, mai 12, 2024
Altele
    AcasăEconomicAnaliștii nu cred că euro va trece de 5 lei, până în...

    Analiștii nu cred că euro va trece de 5 lei, până în septembrie

    Leul a avut săptămâna trecută o evoluție super-stabilă, cursul euro fluctuând într-un culoar mai mic de un ban.

    Moneda unică a început săptămâna cu o medie de 4,9758 lei și a încheiat-o la 4,9765 lei, în timp ce tranzacțiile zilnice s-au realizat între 4,974 și 4,977 lei.

    Vineri, a fost publicat sondajul realizat în martie de CFA România. Majoritatea participanților au continuat să mizeze pe deprecierea leului, dar expectațiile lor sunt mult mai modeste. Valoarea medie a cursului anticipat al euro pentru orizontul de șase luni (septembrie) a scăzut după o lungă perioadă sub pragul de 5 lei, la 4,9961 lei iar pentru orizontul de 12 luni (martie 2025) media este văzută la 5,0419 lei. La sondajul realizat în februarie, valorile medii anticipate ale cursului euro au fost de 5,0029 lei, respectiv 5,05 lei.

    Cu două săptămâni înainte de ședința de politică monetară a BNR, de la care doar 29% dintre participanţii la sondajul realizat de CFA România mizează pe o primă scădere a dobânzii de referință, indicele ROBOR la 12 luni a scăzut de la 6,08 la 6,07% și a egalat astfel pe cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,05%.

    Prima reducere a ratei, care se situează din ianuarie trecut la 7%/an, a fost anticipată de 36% dintre participanţii la sondaj pentru iulie 2024, în condițiile în care ritmul de scădere a prețurilor este prea lent.

    Încetinirea ritmului de creștere a economiei Statelor Unite în primul trimestru din acest an la 1,6%, sub prognozele analiștilor care vedeau un avans de 2,5%, semnalizează o posibilă intrare în stagflație (rată mare a inflației, cu o creștere economică mică sau chiar nulă, în timp ce șomajul începe să crească) pe fondul unul nivel ridicat al consumului.

    Totodată, indicele preţurilor pentru cheltuielile de consum personal, principalul indicator pentru Rezerva Federală atunci când stabilește rata de referință, a crescut cu un ritm anualizat de 3,4%, față de 1,8% în ultimele trei luni ale anului trecut.

    Aceasta a făcut ca euro să crească de la un minim de 1,0638 dolari, la începutul săptămânii, la 1,0674 – 1,0753 dolari, la sfârșitul ei, când piața americană a închis la 1,0693 dolari.

    Moneda elvețiană s-a depreciat față de cea unică, iar cursul ei a coborât de la 5,1247 lei, în ședința de luni, 5,0832 lei, în cea de vineri. În schimb, media lirei sterline s-a apreciat la nivel săptămânal cu circa 1%, cea de vineri fiind stabilită la 5,8018 lei.

    Metalul galben s-a apreciat vineri la 2.328,10 – 2.352,80 dolari/uncie iar prețul gramului de aur a urcat la 350,3208 lei, sub recordul de 359,6861 lei/gram atins în 12 aprilie, atunci când uncia a crescut la 2.431,90 dolari.

    La sfârșitul săptămânii, bitcoin a scăzut la aproape 62.500 dolari, după care a crescut la 63.436 – 64.321 dolari. Ethereum a alunecat la circa 3.070 dolari dar a urcat apoi la 3.250 – 3.332 dolari.

    Analiza cuprinde perioada 22 – 26 aprilie

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: