spot_img
11.5 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 15, 2024
Altele
    AcasăActualitatePrefect: Podul de la Lainici va fi terminat mai devreme decât termenul...

    Prefect: Podul de la Lainici va fi terminat mai devreme decât termenul din contract

     

     

    Lucrările de construcție a podului de la Lainici au fost devansate.

    Prefectul de Gorj, Marcel Iacobescu a precizat că, la începutul lunii decembrie, gradul de realizare a construcției ajunsese la nivelul care era prevăzut pentru finalul lunii, iar, dacă se va păstra ritmul de execuție, podul va fi finalizat chiar mai devreme: „La începutul lunii decembrie, constructorul era cu lucrările în avans față de ceea ce era prevăzut în graficul de lucrări. Dacă termenul limită este luna iunie a anului viitor, dacă ritmul se va menține, construcția podului s-ar putea termina mult mai devreme. Mă aștept ca la sfârșitul lunii aprilie sau în luna mai ca podul să fie circulabil“.

    Acesta a precizat că au fost câteva probleme legate de decontarea unor lucrări: „Am înțeles că au fost ceva probleme cu o serie de lucrări careu au fost decontate, dar între timp lucrurile s-au reglat“.

    Prefectul de Gorj a mai adăugat că podul provizoriu pe care se circulă în prezent va fi dezafectat, dar că va fi păstrat primul pod: „Va fi o lucrare de artă și va fi pus în valoare așa cum trebuie de constructor la finalizarea lucrărilor, fiind luminat corespunzător. Podul construit temporar pe traverse de metal  pentru care se plătește o chirie de Drumurile Naționale la Hidroconstrucția va dispărea. Va rămâne podul vechi, ca o piesă de muzeu“.

     

    Lucrările de la parcarea de lângă Mănăstirea Lainici au fost oprite

     

    Lucrările de amenajare a parcării de lângă Mănăstirea Lainici au fost oprite din cauza vremii: „La parcare lucrările au fost stopate deoarece în această perioadă nu se poate turna asfalt. Când scade temperatura sunt 4-5 grade, asfaltul își pierde proprietățile și lucrarea nu va mai fi de calitate.

    Au fost puse bordurile, s-au montat stâlpii de iluminat și mai urmează turnarea asfaltului. Se va merge pe pământ tasat pe porțiunea respectivă“, a mai precizat Marcel Iacobescu.

     

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: