spot_img
11.5 C
Târgu Jiu
vineri, mai 10, 2024
Altele
    AcasăEconomicCu sau fără "băieţii deştepţi" în 2012?

    Cu sau fără „băieţii deştepţi” în 2012?

    Imposibilitatea societăţii Hidroelectrica de a onora contractele către beneficiari va duce la dispariţia „băieţilor deştepţi”, în 2012. Aceasta este concluzia la care a ajuns fostul director general de la CE Rovinari Laurenţiu Ciurel, acum la început de an. Companiile din Gorj nu au încheiat în mod direct contracte cu „băieţii deştepţi”, dar este posibil ca energia produsă de aceste termocentrale să ajungă la aceştia, urmare a existenţei pe piaţă a intermediarilor.

    Fostul director general al CE Rovinari, Laurenţiu Ciurel, este ferm convins de faptul că în acest an, „băieţii deştepţi” nu se vor mai regăsi pe piaţa de energie. Acesta îşi motivează declaraţia prin faptul că notificarea făcută de Hidroelectrica cum că nu mai poate onora contractele de energie va face ca aceştia să nu mai aibă de unde lua energie ieftină.

    Dispar contractele „băieţilor deştepţi”

    „Sunt foruri internaţionale, care au cerut ca aceste contracte să dispară. Hidroelectrica la sfârşitul lui 2011 a declarat stare de necesitate iar o parte din companiile care luau curent de acolo nu mai au de unde lua. Dacă contractele de la Hidroelectrica dispar, cum a cerut FMI şi Comisia Europeană, implicit se va ajunge la dispariţia contractelor din Gorj. Premisele sunt ca în acest an ele să dispară”, a mai precizat Ciurel. De altfel, acesta consideră că impunerea clauzei de forţă majoră de către Hidroelectrica va duce la dispariţia contractelor cu „băieţii deştepţi” din Gorj, în 2012.

    Motocu: Nu vorbim de nici o piaţă a băieţilor deştepţi

    Conducerea CE Turceni a declarat, prin purtătorul de cuvânt Elena Zamfir, că în afară de energia electrică vândută prin Bursa OPCOM şi ANRE, complexul a vândut către Electrica SA Bucureşti „prin contract negociat şi conform Codului Comercial al Pieţei Angro de energie electrică aprobat de ANRE”. De altfel şi directorul Direcţiei Energetice din cadrul CE Turceni, Marian Motocu a precizat sec că „nu vorbim de nici o piaţă a „băieţilor deştepţi” ”.

    Golea: „Nu avem contracte defavorabile”

    CE Rovinari nu are în derulare nici un contract de energie cu „băieţii deştepţi” iar acest fapt este confirmat de către liderul de sindicat de la Minerul Rovinari Marin Golea. Acesta a mai precizat că în ultimii trei-patru ani CE Rovinari nu a avut încheiat nici un contract defavorabil. „Ei îşi au firmele la Bucureşti şi beneficiază de ce se exploatează din Gorj. În 2005-2006 am avut 17 « băieţi deştepţi » iar acum mai sunt şapte-opt”, a mai declarat liderul de sindicat. De altfel, Golea a mai susţinut faptul că nu sunt contracte încheiate direct cu „băieţii deştepţi”, dar că energia din Gorj ajunge cu siguranţă la ei.

    La Hidroelectrica Târgu-Jiu, declarată forţă majoră

    Conducerea Sucursalei Târgu-Jiu a Hidroelectrica a declarat doar că „la nivel de companie este declarată forţa majoră şi în concluzie toate aceste contracte nu pot fi onorate decât dacă se produce energie. Cantitatea de energie livrată lor este diminuată iar perspectiva onorării acestor contracte în 2012 este diminuată”, a spus Pantelie Raicu, şeful instituţiei.

    Franks: „Nu mai trebuie protejaţi”

    Liderul FNME Marin Condescu a tras numeroase semnale de alarmă în anii trecuţi, cu privire la banii care pleacă din judeţ pentru a ajunge la „băieţii deştepţi”. Acesta a participat la numeroase întâlniri cu seful FMI în România, discuţiile purtate determinându-l în noiembrie 2011, pe Jeffrey Franks, să tragă un semnal de alarmă, în privinţa sectorului energetic şi să spună că „avem nevoie de un sistem corect în domeniul energetic. « Băieţii deştepţi » care cumpără energie ieftină nu mai trebuie protejaţi”, a spus Franks. Invitat la un post public de televiziune, Franks a declarat că pentru sectorul energetic problema nu o reprezintă preţul plătit de populaţie, ci tariful, sub preţul pieţei achitat de unele companii, adică de băieţii deştepţi. „Am convenit cu Guvernul faptul că problema reală nu este preţul energiei plătit de populaţie, este preţul pe care-l plătesc companiile. Şi acesta este primul aspect pe care trebuie să-l rezolvăm. Ei bine, unii « băieţi deştepţi » au preţuri sub acelea ale pieţei şi asta scumpeşte preţul pentru restul lumii. Deci avem nevoie de un sistem corect şi deschis, transparent în care fiecare plăteşte preţul corect pentru energie”, a declarat Jeffrey Franks. Presiunile FMI au venit după ce, tot în 2011, Comisia Europeană a avertizat România, prin vicepreşedintele Joaquin Almunia, că „scurgerea de bani din Hidroelectrica trebuie să înceteze. Chiar şi preşedintele Traian Băsescu a declarat că trebuie luate măsuri. „Sigur, nu ne interesează doar Alro şi Sidex Galaţi, unde sunt convins că lucrurile nu pot fi considerate ajutor de stat, dar în mod deosebit contractele care sunt încheiate cu firme care au un birou şi un telefon şi primesc, că au contracte uriaşe de la hidro, trebuiesc analizate şi văzut dacă se înscriu în regulile de competiţie europeană. Dacă nu, vor trebui anulate şi plătite daunele corespunzătoare”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: