spot_img
11 C
Târgu Jiu
duminică, mai 12, 2024
Altele
    AcasăEconomicPlanuri de privatizare a Complexului Oltenia

    Planuri de privatizare a Complexului Oltenia

    Reprezentanţii Ministerului Energiei intenţionează să contracteze o firmă de consultanţă care să analizeze activitatea Complexului Oltenia. Secretarul de stat din Ministerul Energiei, Bogdan Badea, a explicat vineri la Târgu-Jiu că pentru atragerea de investiţii în companie este nevoie de privatizare.

    conferinta-gerea

    Prezenţi la sfârşitul săptămânii trecute în Gorj, oficialii din Minister au vorbit şi despre privatizarea Complexului Oltenia. Secretarul de stat din Energie, Bogdan Badea, a declarat că nu exclude nicio posibilitate, acesta susţinând că pentru atragerea de investitori în cadrul companiei este nevoie de o privatizare de 30%. „Un punct care a stârnit foarte multe discuţii, cel puţin aici în Gorj, a fost cel legat de modalitatea de atragerea a acestor fonduri necesare investiţiilor în special în retehnologizări şi anume IPO de 15%, IPO de 30%, privatizare cu investitor strategic”, a declarat Bogdan Badea.

    Badea: „Nu excludem nicio posibilitate”

    Pentru acest lucru, Badea a precizat că este nevoie de o firmă de consultanţă care să analizeze activitatea Complexului Oltenia şi în funcţie de rezultatele finale ale acestor analize se va decide tipul de privatizare pe care se va merge asupra CEO. „Aşa cum am spus, nu excludem absolut nicio posibilitate, dar pentru a vedea ce anume este necesar pentru Complexul Energetic Oltenia, în primul rând trebuie să se facă o analiză globală pe societate, să se selecteze un consultant cu capacitate tehnică extrem de solidă care să poată să facă o radiografie corectă, lipsită de orice fel de tuşe personale pentru că într-un complex în care ai parte şi de minerit şi de energie, fiecare tinde să ţină cu casa şi poate să încerce să tragă pe turta lui. Este foarte important ca toţi să înţeleagă că trebuie un efort suplimentar, trebuie identificat necesarul de investiţii şi după aceea în funcţie de ceea ce ne vor spune consultanţii de privatizare, din punct de vedere al necesarului de investiţii, să putem stabili că scoatem la vânzare 15%, 20%, 30%. Aş vrea să se înţeleagă că privatizarea sau IPO-ul nu este un scop în sine, este un mecanism de atragere de investiţii şi pentru asta se face un astfel de demers ca să atragi nişte investiţii şi IPO-ul sau privatizarea este un început de drum, nu în sfârşit de drum sau nu este un scop”, a mai declarat oficialul din Energie. Totodată secretarul de stat, Bogdan Badea, a explicat că aceste investiţii au rolul de a eficientiza activitatea companiei, asta în cazul în care este aplicat un management corect. „În cazul Complexului Oltenia vrem să facem lucrurile să se întâmple aşa cum trebuie, identificând necesarul de investiţii şi după aceea pe baza acestui necesar, atragerea efectivă de investiţii, astfel încât din secunda doi în care banii sunt în contul companiei managementul să ştie exact unde se duc banii şi cum se cheltuie banii, astfel încât să devină o companie şi mai performantă decât este”, a mai spus Bogdan Badea.

    gerea-ciurel-cariera

    Gerea: „Actualul Guvern nu a luat nicio decizie de privatizare”

    Întrebat concret despre ce privatizare este vorba, secretarul de stat nu a oferit un răspuns, însă acesta a venit din partea Ministrului Energiei, Andrei Gerea, care a declarat că actualul Guvern nu a luat nicio decizie privind privatizarea CEO, însă nu exclude varianta ca pe viitor acest lucru să se întâmple. Acesta a mai spus că la ora actuală nu se poate vorbi despre privatizare majoritară a Complexului Energetic Oltenia, ci doar de o privatizare a 15% a acțiunilor, care va avea loc cel mai devreme anul viitor. „Este greu să spui că niciodată nu se va vinde dacă va fi nevoie. Dacă vreodată Guvernul care va fi, va dori să ia o astfel de decizie o s-o ia. Actualul Guvern nu va lua această decizie pentru că în şedinţa de guvern, din această săptămână s-a mai votat, s-a mai făcut un pas pe drumul vânzării unui pachet minoritar, dar şi acela, dacă se va face, se va face în condiţii care vor fi satisfăcătoare pentru obiectivul urmărit şi anume capitalizarea, deci deocamdată nu există o astfel de decizie, nici măcar timpul necesar pentru o astfel de privatizare nu este nici anul acesta, nici anul viitor, deci nu vorbim despre o privatizare majoritară. Acum discutăm despre 15%, dacă se va găsi pe piață un preț bun pentru acești 15% putem discuta, dar deocamdată nici acest preț bun nu există. Compania are nevoie să facă niște investiții, deocamdată negociază cu băncile pentru împrumuturi care costă, dar dacă pe piață se va ajunge la concluzia că există posibilitatea să vinzi aceste acțiuni la un preț bun, probabil că se va lua decizia de a vinde 15%, dar deocamdată nu vorbim de privatizare majoritară”, a declarat Ministrul Energiei, Andrei Gerea. Liderii din sindicat din CEO spun că nu sunt de acord cu privatizarea, mai ales că în cazul în care s-ar merge pe un procent de 30%, aşa cum a susţinut secretarul de stat Bogdan Badea, atunci statul ar putea pierde controlul majoritar asupra companiei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: