Cultura populară şi frumuseţile naturii nu cunosc frontiere. Din inima Gorjului am purces pe meleaguri mehedinţene, în comuna Ponoarele, răsfăţaţi de-a dreptul de un soare prietenos de primăvară şi de adierea unui vânt împăciuitor. Parcă toate grijile au pălit o dată ce ne-am întins privirile spre cerul senin, care străjuieşte de ani buni, Lacul Zaton, Peştera Ponoare şi Podul lui Dumnezeu. Cum să nu te cucerească toate, când fiecare are o poveste de spus. Câte puţin din ele am încercat să aflăm şi noi, echipa de la Acces Tv, care a făcut un popas, de curând printre mândrii ponoreni.
Sunt adevăruri, dar şi legende pe care oamenii locurilor le-au transmis din generaţie în generaţie, tocmai pentru a da şi mai multă trăinicie unei zone, binecuvântate de Dumnezeu. Iar peste toate acestea, îşi pun amprenta cultura populară din Ponoarele, cu folclorul bogat şi meşteşugurile pe care artişti, precum Oana Pârvan le menţin vii. Atelierul „Acul şi aţa”, inspirat din vechile şezători, stă mărturie că frumoasele costume populare, ţesute şi brodate manual, nu vor putea fi niciodată uitate sau abandonate din zestrea ponorenilor. Oana a început să coasă de mică, prinzând drag de îndeletnicire, iar mai târziu aceasta s-a transformat în pasiune. „Mama mea a lucrat la arta populară de demult, iar eu am cusut cu ea. A rămas în sufletul meu şi a început să prindă roade în 2009, când mi-am făcut primul costum popular. Aşa a început afacerea, nu m-am gândit că o să am un atelier în adevăratul sens al cuvântului, dar mi-a ajutat Dumnezeu şi mă bucur”. Şi uite aşa, pânza de bumbac, brodată cu migală, pe care se aplică motive populare devine iei, iar la războiul de ţesut, mâinile dibace scot la iveală „fâstucurile” minunate care întregesc partea de jos a costumului popular la femei. În atelierul Oanei nu este timp de stat. Mâinile merg strună pentru a croi pânzele, a le tivi şi a le broda.
Oameni frumoşi, locuri frumoase
Munca la un costum durează în funcţie de model, de la câteva zile la o săptămână, dar imaginaţia nu se opreşte niciodată. „Şi eu tot în familie am văzut costumele acestea. Am stat pe lângă bunica mea, nu de foarte mică, dar am văzut la ea căci lucra foarte mult. Orice copil moşteneşte de la părinţi câte ceva, aşa a fost şi la noi, la ţară. Îndeletnicirea am moştenit-o şi am transformat-o în ceea ce a devenita azi. Păstrăm încă în lada de zestre costume autentice populare”, a subliniat simplu şi sincer, artista populară. Am părăsit cu greu atelierul Oanei Pârvan, unde acul şi aţa te poartă în tainele cusutului, aşa cum l-au lăsat femeile de la ţară, simplu, dar trainic şi unic. Periplul nostru a continuat cu pun popas printre alte frumuseţi, Lacul Zaton şi Podul lui Dumnezeu parcă aşteptându-ne paşii. Nu ne-am dus singuri, ar fi fost păcat să renunţăm la informaţiile bogate de la ghizii noştri, fii ai Ponoarelor, profesorii Cornel Boteanu şi Dumitru Borloveanu. Ponorenii au aflat toate legendele pe care Lacul Zaton le hrăneşte şi îl numesc Lacul fantomă. În fapt, el este un fenomen carstic. Se umple cu apă după ce plouă mult, atingând şi 20 de m adâncime, iar vara, seacă…adică „dispare”. „Lacurile Zatonul Mic şi Mare sunt adevărate complexităţi care au creat ciudăţenii. Ceea ce vedem la suprafaţă e mai nimic, pentru ca adevăratele minuni sunt sub noi, Peşterea Bulba şi Peştera Ponoare”, a declarat Dumitru Borloveanu, ghid turistic, fost profesor. Lângă lacul Zaton, străjuieşte Podul lui Dumnezeu, altă atracţie naturală şi o binecuvântare pentru zonă. Aici, accidentele petrecute nu au avut niciodată final tragic, spun oamenii, iar din podul natural din Ponoarele, a devenit Podul lui Dumnezeu. Sunt multe atracţiile din Ponoarele, dar a trebuit să o părăsim, pentru o vreme, scurtă sperăm noi. Vom reveni şi vom mai privi, mai profund de această dată la „ciudăţeniile” pe care natura le-a dat expres ponorenilor, să-i facă mai mândri, mai frumoşi şi mai bogaţi sufleteşte.
