Ambasadori din mai multe țări europene sunt așteptați la deschiderea Taberei Internaționale de Pictură, eveniment inclus în cadrul manifestărilor reunite sub denumirea Atelierele „Brâncuşi“. Potrivit lui Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, până acum, a confirmat prezența ambasadorul Indiei în România, însă sunt așteptați și ambasadorii din Polonia, Grecia, Franța și Lituania. „Pe 31 august, la vernisajul taberei de pictură şi sculptură deja şi-au anunţat prezenţa reprezentanţi ai ambasadei Indiei pentru că avem artist plastic din India. Aşteptăm confirmări din partea Ambasadei Poloniei, Grecia, Franța și Lituania”, a precizat viceprimarul. La Tabăra de pictură, care se va desfășura în zona montană Rânca participă pictori din Italia, Lituania, dar și din România. Curatorul taberei este Vasile Fuiorea, președintele Filialei Târgu-Jiu a UAP România. Deschiderea oficială a taberei va avea loc luni, 22 august, ora 13.00, la Galeriile Municipale de Artă, anunță Adrian Tudor, viceprimarul din Târgu-Jiu. „Vom avea pictori din Italia Polonia şi vor lăsa nişte lucrări în patrimoniul municipiului Târgu-Jiu”, a mai adăugat Adrian Tudor, viceprimarul municipiului.