Senatorul Vasile Nistor, co-preşedinte executiv ALDE şi fost vicepreşedinte al Senatului României, a transmis luni o scrisoare deschisă colegilor din toate filialele partidului prin care anunţă că se „simte onorat că (…) va fi exclus din rândurile ALDE pentru delict de opinie”.
Senatorul publică şi „lista penalilor” din ALDE, indicând numele, funcția și dosarele în care sunt implicați cei pe care îi consideră vinovați pentru ”distrugerea viitorului politic” al partidului și excluderea sa din formațiune.
Pe această listă sunt un deputat şi un senator de Gorj:
-„Dian Popescu (senator ALDE) – condamnat la cinci luni de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice”.
– „Scarlat Iriza (deputat ALDE) – personaj controversat, pe care presa îl descrie ca fiind plin de bani şi de dosare penale întocmite în urma implicării în mai multe privatizări frauduloase”.