Un elicopter SMURD a aterizat, vineri, în apropierea Spitalului Târgu-Cărbuneşti. Şi asta pentru că medicii din cadrul spitalului au cerut ajutorul echipajului SMURD pentru a transfera un bolnav în stare destul de gravă la Bucureşti.
Un pacient în vârstă de 79 de ani, internat la Secţia Neurologie a Spitalului Orășenesc Târgu-Cărbunești a plecat vineri, la Bucureşti cu ajutorul unui elicopter SMURD solicitat pentru efectuarea transferului. Şi asta pentru că starea pacientului este destul de gravă, iar drumul cu ajutorul unei ambulanţe i-ar fi pus viaţa în pericol. Directorul Spitalului din Târgu-Cărbuneşti, medicul Constantin Târziu susţine că pacientul care suferise un accident vascular hemoragic se afla într-o situaţie destul de gravă şi a necesitat transferul. Nu este prima dată când elicopterul SMURD aterizează la Târgu-Cărbuneşti pentru a prelua un bolnav. Potrivit medicului Târziu este cea de-a patra intervenţie a elicopterului SMURD care preia de la spital fie victime ale accidentelor de circulaţie care se aflau în stare gravă, fie accidente de muncă.