spot_img
Altele
    AcasăNationalPremierul Victor Ponta îi felicită pe sportivii români medaliaţi la Jocurile Olimpice...

    Premierul Victor Ponta îi felicită pe sportivii români medaliaţi la Jocurile Olimpice 2012

    Premierul Victor Ponta i-a felicitat, luni, pe primii sportivi români – Alin George Moldoveanu şi Alina Dumitru -, medaliaţi cu aur şi argint la Jocurile Olimpice de la Londra. Victor Ponta a susţinut că performanţele sportivilor români sunt motiv de mândrie pentru toţi cetăţenii ţării. „Alin Moldoveanu şi Alina Dumitru au reuşit, prin succesul lor sportiv de la această ediţie a Jocurilor Olimpice, să îi aducă pe români mai aproape unii de ceilalţi. (…) Sunt mândru că Alin Moldoveanu a reuşit să aducă prima intonare a Imnului naţional la Londra, la o zi după ce am sărbătorit Ziua Imnului Naţional, dar mai ales pentru că România are un sportiv care a egalat recordul olimpic al probei de tir. De asemenea, prin prestaţia avută cu ocazia acestei ediţii a Jocurilor Olimpice, judoka Alina Dumitru a dovedit încă o dată că este unul din ambasadorii sportului românesc, una din sportivele care se nasc o dată la câţiva zeci de ani pentru a performa în acest sport”, afirmă premierul într-un comunicat remis luni AGERPRES. De asemenea, Victor Ponta le-a reamintit sportivilor români că „au în primul-ministru al României un prieten al sportului şi al performanţei, un român care îi aşteaptă, alături de o ţară întreagă, să se întoarcă victorioşi acasă”.

    AGERPRES/ (AS – Cătălina Barbu)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: