spot_img
11.5 C
Târgu Jiu
marți, mai 14, 2024
Altele
    AcasăActualitateSecretele palincii de mure produsă de o familie din Gorj

    Secretele palincii de mure produsă de o familie din Gorj

    Călin Donca, un cunoscut om de afaceri din România, apreciază palinca de mure

    O familie din judeţul Gorj, care deține o plantație de mure, produce palincă din aceste fructe. Familia Porei deţine o plantaţie de aproximativ un hectar în comuna Stăneşti și, inițial, s-a gândit cum să valorifice murele care se degradează şi nu mai pot fi vândute. Astfel, fructele au ajuns să fie folosite pentru producerea de palincă.

    „Până am înţeles cum e cu piaţa de desfacere au fost mici pierderi, dar aşa am învăţat multe. Fructele care se deteriorau – se coceau prea mult, se stafideau, din cauza umidităţii abundente se spărgeau acele alveole – le-am folosit pentru a produce palinca din mure. În acest fel, pierderile au fost reduse, pentru că am găsit o soluţie“, a precizat Andrei Porei.

    Palinca de mure ajunge la o tărie de peste 50 de grade

    Tânărul antreprenor ne-a explicat şi modul de producere al băuturii, care are o tărie de peste 50 de grade: „Palinca de mure este facută tradiţional, în cazan de cupru, prin dublă distilare. Fructele, care nu sunt calitatea I, se pun în butoaie, se lasă la fermentat aproximativ trei săptămâni.

    Butoaiele se acoperă cu folie, astfel încât borhotul să nu ia contact cu aerul. Când începem procesul de distilare, partea de sus, care are o culoare urâtă se îndepărtează şi ajungem la o culoare rozalie.

    Se amestecă bine şi se pune în cazan. După două distilări, palinca trebuie pusa în butoi de lemn (de preferat stejar), căpătând o culoare asemănătoare coniacului şi un gust foarte aromat de mure“.

    Printre primii producători de mure din Gorj

    Familia Porei a fost printre primii producători de mure din județul Gorj. Terenul a fost cultivat în urmă cu cinci ani.

    „Era terenul nostru şi a pornit de la o joacă. Împreună cu familia, când ne întorceam dintr-o vacanţă, ne-am oprit la o plantaţie, pe care o tot urmăream pe Facebook pentru că nu credeam că pot existe mure atât de mari, știind în copilărie murele noastre. Ne-a fascinat în primul rând gustul şi mărimea.

    Am început deci în 2015. Am cumpărat câţiva butaşi să vedem cum e, dacă se aclimatizează la zonă. Eram printre primii din Gorj care au cultivat un teren cu mure. Plantaţia de mure se întinde pe un hectar“, relatează Andrei, în vârstă de 24 de ani.

    Pasionat de fotografie

    Andrei ne spune că, deocamdată, palinca este doar pentru uz personal şi prieteni, dar în viitorul apropiat o să devina un business.

    Tânărul a absolvit Facultatea de Cinematografie din cadrul Universităţii Hyperion, pentru că este pasionat de film şi fotografie încă din liceu. Andrei a avut propria lui firmă de la vârstă de 18 ani.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: