spot_img
13.5 C
Târgu Jiu
marți, mai 7, 2024
Altele
    AcasăEconomicEuro a încheiat săptămâna la 4,47 lei

    Euro a încheiat săptămâna la 4,47 lei

    Mult discutatul prag de 4,47 lei a fost depăşit de euro vineri după amiază, maximul înregistrat în piaţa valutară fiind de 4,4750 lei, semn că astăzi BNR ar putea anunţa un nou maxim al cursului mediu, având în vedere că BCE a anunţat vineri o medie de 4,4685 lei/euro. Deprecierea accentuată a leului din ultima lună, de 1,6%, se datorează, pe lângă creşterea accentuată a aversiunii faţă de risc, cauzată de perspectiva ieşirii Greciei din zona euro, în următoarele luni, scăderii semnificative a intrărilor de capital nou în economia românească în timp ce numărul exiturilor a crescut constant, investitorii fiind nemulţumiţi de reducerea dobânzii-cheie de către BNR, care a coborât preţul titlurilor de stat spre 5,5%. Cursul a urcat joi la 4,4621 lei, pentru a scădea vineri, la 4,4646, pe fondul unei uşoare reduceri a aversiunii faţă de risc, pentru ca, aşa cum arătam la începutul analizei, căderea euro sub pragul de 1,25 dolari, să urce rapid cotaţiile peste 4,47. Apropierea euro de 4,5 lei, este pusă de mulţi analişti pe seama politicii BNR de „îngheţare” a cursului din ultimii doi ani, prin manevrarea constantă a masei monetare, fără a permite o fluctuare liberă a leului. Prognozele privind cursul la finalul anului au urcat la 4,40 – 4,50 lei, după ce în urmă cu circa o lună se vorbea despre 4 – 4,2 lei. Aceasta a făcut ca investitorii din piaţa la termen de la Sibiu să reacţioneze cu rapiditate, preţurile futures ale euro urcând pe iunie de la 4,4359 la 4,4751, pe septembrie de la 4,45 la 4,4989 iar pe decembrie de la 4,455 la 4,5176 lei! Aprecierea faţă euro a împins cursul dolarului la 3,5583 lei, mai sus cu aproape 7,2% faţă de începutul anului, cei de la ING prognozând pentru finalul anului un nivel de 3,91 lei. La rândul lui, francul elveţian a crescut săptămâna trecută până la 3,7195 lei. Perechea euro/dolar a coborât vinerea trecută până la 1,2497 dolari, faţă de 1,2812 la începutul ei, pentru a închide pieţele americane aproape de 1,25. La scăderea precipitată a euro, la valori care se mai înregistrau în vara lui 2010, a contribuit, pe lângă obişnuita „criză grecească” sau, mai nou, „grexit”, solicitarea de sprijin financiar făcută de guvernul Cataloniei, cea mai bogată regiune autonomă a Spaniei, care contribuie cu o cincime la economia statului, autorităţilor de la Madrid. Conform datelor, Barcelona trebuie să refinanţeze anul acesta datorii de peste 13 miliarde de euro, precum şi deficitul bugetar. Situaţia euro se va înrăutăţi în perioada următoarea, dacă se ia în calcul prognoza celor de la Citigroup, conform căreia, Grecia va părăsi euro-zona la începutul anului viitor. O astfel de posibilitate ar crea turbulenţe majore în economia mondială, având în vedere expunerile mari pe obligaţiunile elene, nivelul pierderilor putând depăşi 1.000 miliarde euro. Analiza cuprinde perioada 21-25 mai.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: