Medalii pentru îngeri

În timp ce în ţară politica a ajuns să dărâme miniştrii, fără să ţină cont de spiritul olimpic, care interzice orice formă de război, pe timpul desfăşurării Olimpiadei, la Londra, generaţia de aur a României se zbate să rămână în circuitul valorilor mondiale. Sportivii noştri, cărora li se acordă din ce în ce mai puţină atenţie şi mai puţină preţuire trag cu dinţii de nişte condiţii interne vitrege, să facă performanţă. Unii dintre ei sacrifică irepetabila copilărire, anii de vis ai adolescenţei şi tinereţii, pentru miracolul unei medalii olimpice. Dacă o gorjeancă, Constantina Diţă Tomescu, ajunge la 41 de ani să se sufoce alergând 42 de kilometri pe o ploaie teribilă e un semn că Gorjul are resurse, la fel ca şi ţara aceasta pentru a duce lupte nobile în urma cărora să se poată reclădi visul românesc. Am traversat opt ani de conflicte, de nemulţumiri şi de neîmpliniri generate de politică; am văzut diverse modalităţi de vot, dar nu am văzut nici un parlamentar, nici un ministru, nici un preşedinte de ţară sau de partid care să vină în faţa naţiunii şi să-mi spună despre olimpicii României din domeniul ştiinţei sau al sportului „aceasta este comoara noastră, acesta este viitorul nostru, acestea sunt exemplele de urmat pentru tot tineretul românesc”. Am văzut în schimb promovaţi în media politicieni delicvenţi, criminali de cronică neagră, delicvenţi din familii mari, interlopi faţă de care politicienii nu au schiţat nicio formă de repulsie. În anul acesta, mai mult ca niciodată, aceeaşi politicieni migratori, care în alte dăţi erau folosiţi ca vectori de putere, au pus umărul la deteriorarea speranţelor naţiunii de a ieşi din criză şi fac o virtute din nehotărârea lor, în timp ce sportivii româniei fac eforturi supraomeneşti să câştige o medalie olimpică, o recunoaştere internaţională, o victorie despre care ţara vorbeşte comparând-o cu victoriile din alţi ani olimpici. Atunci sportul românesc, care era cel mai bun ambasador al României în cancelariile lumii, nu făcea decât oficiul de a demonstra care este realitatea neamului românesc. Acolo unde sunt asemenea oameni sunt asemenea îngerilor. În ţară rămân tot felul de indivizi despre care românul de rând spune „încaieră-i drace, că şi mie îmi place!”