Mi-e dor şi doare

Mi-e dor, doare pentru că mi-e dor. Mi-e dor de zilele când încă taxele mari şi impozitele şi toate dările acestea nu distrugeau vise şi nici vieţi. Mă doare pentru că mi-e dor de un timp pe care n-aş fi crezut niciodată că o să-l regret. Mi-e dor de un altfel de timp, mai bun, pentru oamenii de lângă noi. Subiectivă sau nu mi-e dor de oamenii care nu se credeau prea domni şi care nu făceau troc pe vieţile oamenilor sau pe vieţile animalelor, pentru nişte bănuţi în plus. Mă doare însă că am ajuns aici şi că aş fi avut să spun multe însă nici interesele nici politica nici această vreme nenorocită pe care o trăim nu mă lasă. Dacă vrem să iubim trebuie să plătim iubirea şi până nu vom plăti respiraţia, aşa cum susţineau unii sau alţii, nu ne vom lăsa doborâţi de sistem. Spun că trebuie să ne plătim iubirea pentru că direct o vom face când autorităţile se gândesc să pună impozit pe câini. De ce nu pe oameni? Căci aşa vom şti marfa, vom şti ce să cernem şi ce să rămână, va fi mai util şi mai practic şi desigur banii vor fi mai mulţi la buget. De ce oamenii nu sunt impozitaţi? Asta ar scade natalitatea care şi aşa este la pământ, s-ar pune etichete şi ne-ar desfiinţa încetul cu încetul ca popor, ca naţiune, ca orice, pentru că nu am avea bani să ne plătim impozitul…pe viaţă. Dacă ai acasă mai mult de un câine plăteşti impozit pe animal, ca pe orice bun pe care îl deţii. E halucinant dar nu e imposibil. Această ştire care nu e ştire vine să zdruncine din temelii orice urmă de simţ civic, orice responsabilitate şi orice sentiment de bineţe pe care tu ai vrut să îl faci pentru societatea ta. Sunt oameni săraci care iubesc animalele, le iau de pe stradă şi le îngrijesc sperând că cineva le va întoarce tot ajutorul, cândva…sau poate nici nu se mai gândesc la asta. Şi uite aşa se pune taxă pe iubirea pentru animalul acela şi tu ca un sărăntoc ce eşti în România anului 2013, vei renunţa la tot ce poate exista în acest nucleu pentru că nu vei avea bani să întreţii această iubire…care costă. Impozitul pe câine mi se pare cea mai aberantă măsură discutată de un sistem corupt. Chiar dacă nici măcar nu s-ar discuta la nivel oficial ci doar ar fi rumori şi ar fi prea mult. E ca şi cu măsura impusă de Poliţia Locală acum ceva timp, când dacă se claxona la nunţi mirii erau amendaţi pentru tulburarea liniştii publice. O tradiţie păstrată cu atâta sfinţenie, chiar dacă gălăgioasă, întreruptă şi zdruncinată de oameni care vor să impoziteze până chiar şi fericirea. Ca la noi la nimeni, o ţară care te vrea plătitor de taxe şi impozite, chiar dacă tu te-ai născut „cu steaua asta în frunte”. Ca jurnalist, ca om, ca tânăr, ca român, ca orice făptură, transcendentă sau nu, fără sau cu mii de cuvinte nu fac nimic decât să creionez o situaţie pe care nimeni nu o va lua în seamă…dar insistenţa mea rămâne şi voi face acelaşi lucru până când cineva se va sesiza. Ei bine, până atunci mi-e dor şi doare…sau mă doare şi pe ei îi doare mai tare…fix „în cot”.