spot_img
24.1 C
Târgu Jiu
marți, mai 7, 2024
Altele
    AcasăNationalRomânia este pe penultimul loc în Europa în privinţa donării de sânge

    România este pe penultimul loc în Europa în privinţa donării de sânge

    România se află pe penultimul loc în Europa, după Albania, în privinţa donării de sânge, a declarat marţi dr. Doina Goşa, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Bucureşti, în conferinţă de presă prilejuită de Ziua Internaţională a Talasemiei.

    „România nu are stoc de sânge, nu are bancă de sânge, funcţionează de o zi pe alta. Facem un apel la salvarea de vieţi prin donarea de sânge!”, a declarat dr. Doina Goşa. România are doar o medie de 1,7% donatori la întreaga populaţie, în vreme ce un minim necesar ar fi de 2,5%, iar recomandarea Comisiei Europene este de 6%. O altă problemă importantă cu care se confruntă centrele de transfuzii este lipsa de personal din cauza blocării posturilor. Astfel, doar o echipă mobilă pentru donarea de sânge poate merge pe teren. Potrivit dr. Goşa, dacă posturile vor fi deblocate se vor putea face două – trei echipe care să meargă pe teren. Zilnic, peste 100 de persoane vin să doneze sânge şi trebuie să stea la coadă, a subliniat medicul, care a adăugat că acum se asigură urgenţele şi bolnavii cu talasemie.
    8 mai a fost declarată Ziua Internaţională a Talasemiei în 1993 în memoria lui George Englezos şi a tuturor persoanelor cu talasemie care au părăsit această lume. Anual, Federaţia Internaţională a Talasemiei propune o temă specifică pentru activităţile desfăşurate în întreaga lume. Tema din acest an este „Revizuirea drepturilor pacienţilor”. În România sunt înscrişi în Programul Naţional 240 pacienţi cu talasemie. Aceşti pacienţi se confruntă cu o serie de probleme diverse, lipsa sângelui în anumite centre fiind una dintre cele mai importante. „Prin intermediul acestui eveniment, organizat de Ziua Internaţională a Talasemiei, dorim să atragem atenţia asupra problemelor cu care ne confruntăm şi să milităm pentru o mai bună calitate a vieţii. Sângele este vital în tratamentul nostru şi, de aceea, avem nevoie de donatori benevoli şi fidelizaţi. Donatorii ne ajută să supravieţuim în fiecare zi şi cu ajutorul lor, pacienţii cu talasemie pot duce o viaţă absolut normală”, a declarat Radu Gănescu, preşedintele Asociaţiei Persoanelor cu Talasemie Majoră. Talasemia este o afecţiune care debutează încă din primele luni de viaţă, manifestându-se ca o anemie extrem de severă. Tratamentul constă în transfuzii periodice de sânge la intervale de 2-6 săptămâni pentru a menţine nivelul hemoglobinei cât mai aproape de valorile normale permiţând organismului să crească şi să se dezvolte corespunzător. În urma acestor transfuzii însă, se acumulează în corp cantităţi mari de fier care formează importante depozite în ficat, splină, inimă, pancreas, glande endocrine, tegumente. Aceste organe sunt astfel puternic afectate, adesea talasemia majoră fiind complicată şi cu boli cardiace, hepatice, diabet zaharat, osteoporoză, infertilitate. Pentru eliminarea acestor depozite mari de fier din organism, pacientul cu talasemie majoră trebuie să urmeze un tratament zilnic, fie cu Deferoxamină – în perfuzii lente, subcutanate, cu ajutorul unor pompete injectomat, fie cu Deferasirox – tablete orale, dispersabile. În ciuda acestui regim special, bolnavii cu talasemie majoră pot avea o viaţă relativ normală, se pot integra social, pot avea o carieră şi îşi pot întemeia o familie. Transfuziile de sânge şi tratamentul chelator de fier se fac pe toată durata vieţii. Doar transplantul de măduvă osoasă de la un donator compatibil poate asigura o vindecare completă şi definitivă pentru talasemia majoră. Talasemia minoră nu este o boală, ci un defect genetic; odată identificat un purtător trebuie investigat şi partenerul pentru preîntâmpinarea naşterii de copii cu talasemie majoră. Noul ministru al sănătăţii, conf. dr. Vasile Cepoi, a spus marţi, la preluarea mandatului, că a fost pregătit actul normativ pentru deblocarea posturilor din sănătate.

    AGERPRES/(AS – Cornelia Stanciu)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: