Ce părere aveţi despre demisia lui Marin Condescu de la şefia Clubului Pandurii? Se va descurca echipa fără acesta?

Eu nu sunt un fan al fotbalului ca sport, dar mă bucur când câştigă echipele româneşti în general şi Pandurii în mod special şi nici Marin Condescu nu-mi este apropiat, deşi ne cunoaştem de peste 30 de ani, aşa că nu pot fi bănuit ca aş fi un părerolog subiectiv. Fiind vorba de MC, a cărui rampă de lansare a fost colectivul Intreprinderii Miniere Rovinari (în anul 1989 când colectivul era pe poziţia 1 a podiumului minier din România ), ajuns de pe ultimul loc pe ţară în 1981 pe primul, începând cu 1983 până în 1989, i-am urmărit evoluţia atât pe linie profesională (ca maistru, 8 ani, la cariera Poiana) cât şi pe linie de sindicat şi mai ales pe linie de fotbal. Gândind ca un actor uneori periculos de cinstit şi corect al mineritului din Oltenia, m-am bucurat de fiecare treaptă pe care şi-a construit-o (cinstit, prin şantaj sau fraudulos) şi apoi a urcat-o, m-am bucurat că şi-a continuat studiile şi a tras după el pe toţi liderii de sindicat, m-am bucurat de fiecare drept obţinut de minieri la negocierile cu administraţia din care am făcut şi eu parte, m-am bucurat că nu a muşcat din provocările mineriadelor, m-am bucurat că el a fost singura portavoce cu acces la toţi miniştrii, premieri şi preşedinţi ai ţării. Privit, ca pe un tablou, de la distanţă, MC are nişte merite care trebuie recunoscute, ne place, nu ne place. Această ascensiune nu era posibilă dacă nu eram noi membri de sindicat laşi şi fricoşi, dacă nu erau oarbe şi surde, instituţiile statului abilitate să ne supravegheze pentru respectarea legilor ţării, dacă cei din anturajul lui nu erau vulnerabili şi şantajabili. Îmi pare rău că ce i se întâmplă lui MC acum este rodul „muncii” noastre a tuturor. Dacă era sancţionat la prima abatere, sunt convins că era mai prudent, fiindcă el este un personaj aerisit şi orientat. Dacă ne referim la efectele plecării lui din fotbal, aş reaminti tuturor că fotbalul nu se joacă numai în teren, se joacă şi-n restaurante, se joacă şi-n cazinouri, se joacă şi cu arbitri şi cu preşedinţii de cluburi şi cu politicienii şi cu mulţi, cu foarte mulţi bani. MC cunoaşte reţeta succeselor, a dobândit încredere în faţa tuturor „jucătorilor” de fotbal şi va fi greu de înlocuit brusc fără efecte. Pandurii, va trece printr-o perioadă de tranziţie, va întâmpina greutăţi din partea „jucătorilor” extrateren, dar gândind, la acţionarii echipei, cărora le cunosc potenţialul şi ambiţia, cred şi sper că echipa să nu treacă prin perioade mari de depresie. Trebuia o dată să se încheie şi capitolul MC. Îi doresc lui MC doar sănătate, în rest, sunt convins că ştie ce are de făcut. Să nu fie supărat pe cei care l-au ajutat să scape de cele două mari responsabilităţi, din sindicat şi fotbal, fiindcă aceştia sunt adevăraţii prieteni, ceilalţi sunt falşi. N.B.